Business Hi-Tech

UE deschide o investigaţie antidumping împotriva chinezilor de la Huawei şi ZTE

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că deschide o investigaţie antidumping referitoare la importurile de echipamente de telecomunicaţii mobile din China, relatează AFP. „Comisia Europeană a luat astăzi o decizie de principiu pentru deschiderea unei investigaţii privind practicile comerciale ale Chinei în domeniul echipamentelor de telecomunicaţii mobile“, se arată într-un comunicat al comisarului pentru comerţ Karel De Gucht. Decizia de principiu înseamnă că ancheta oficială nu va fi lansată imediat, pentru a permite negocierile în vederea găsirii unei soluţii amiabile cu autorităţile chineze, a explicat De Gucht. El a arătat că exporturile chineze de astfel de echipamente pe piaţa europeană sunt de circa un miliard de euro. Comisia nu a precizat care sunt companiile vizate, dar cei mai mari furnizori chinezi de echipamente de reţele care operează pe piaţa europeană sunt Huawei şi ZTE. Executivul UE a decis să deschidă ancheta din proprie iniţiativă şi nu în urma unor reclamaţii ale unor companii europene, cum se întâmplă în general. CE a explicat că gestul este important „în situaţiile în care riscul unor măsuri de retorsiune împotriva companiilor europene este ridicat“. Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru comerţ John Clancy a spus că CE aşteaptă ca autorităţile chineze să facă un pas către negocierile oficiale şi a negat existenţa unui război comercial între UE şi China. Săptămâna trecută, UE a anunţat că intenţionează să impună taxe vamale de până la 67,9% la importurile de panouri solare din China, pentru a combate politica de dumping a companiilor chineze. Taxele de import vor afecta peste 100 de companii din China şi se vor situa în medie la 47,6%. Introducerea taxelor reprezintă rezultatul preliminar al unei investigaţii antidumping deschisă de Comisia Europeană în luna septembrie a anului trecut. Autorităţile chineze au reacţionat cu o anchetă antidumping privind importurile de ţevi fără sudură, produse în special în Europa. UE a anunţat totodată introducerea unor taxe antidumping pentru importurile de vase ceramice chinezeşti.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.