Business Hi-Tech

Trend in industria americana de IT: exportul locurilor de munca

31.07.2003, 00:00 15



Companiile americane din industria de tehnologie a informatiei ar putea transfera un loc de munca din zece in tarile emergente care presupun costuri mai mici, precum Rusia sau India, pana la sfarsitul anului 2004, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Gartner Inc.



Aceasta tendinta echivaleaza cu "exportul" unui numar de 500.000 de locuri de munca dintr-un total de 10,3 milioane, numai in perioada 2003-2004.



Cel mai mare impact va fi resimtit de categoria profesionistilor din industria de tehnologie a informatiei. Studiul mentionat precizeaza, insa, ca masura anticipata se va reflecta asupra intregului sector de profil, un loc de munca din 20 urmand sa fie transferat in tarile in curs de dezvoltare. Acest lucru este valabil mai ales in cazul domeniilor de activitate care necesita o pregatire solida, precum sectorul bancar, medical si de asigurari.



"In acest moment, profesia de programator este nevoita sa isi analizeze valoarea si sa inteleaga ce are de oferit", a precizat Diane Morello, vicepresedinte in cadrul Gartner Inc.



In contextul in care recesiunea economica globala s-a manifestat semnificativ in ultimii doi ani, companiile americane au recurs mai mult ca niciodata la strategia recrutarii de personal de peste hotare, care pot fi angajati cu un salariu mult mai mic decat cel solicitat de programatorii autohtoni.



Diane Morello a indicat ca cele mai sigure destinatii alese producatorii american de IT sunt India, Rusia si alte state din Asia de Sud-Est. Totodata, analistul a remarcat ca o parte din firmele de profil au optat in ultima perioada pentru Canada, care reprezinta o alternativa "mai apropiata" pentru transferul fortei de munca.



Saptamana trecuta, producatorul de aplicatii software Siebel Systems Inc. din California a anuntat ca isi va reduce cu noua procente forta de munca, echivalentul a 490 de posturi, urmand sa transfere o parte din operatiuni peste hotare.



De asemenea, o parte din membrii conducerii International Business Machines Corp. (IBM), cel mai mare producator de computere si furnizor de servicii tehnologice din lume, considera ca singura alternativa la care pot apela pentru a-si mentine competitivitatea este accea de a extinde operatiunile de software si semiconductoare in afara Statelor Unite.



In prezent, sucursala IBM din India are in evidenta 5.400 de angajati, dintr-o forta de munca globala de 316.000.



Ritmul disponibilizarilor din industria americana de tehnologie a informatiei s-a accelerat de la sfarsitul anilor '90, cand numarul scazut de muncitori calificati a determinat companiile de profil sa isi indrepte atentia peste hotare, in state precum India si Irlanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO