Business Hi-Tech

SUA încep să emită licenţe unor companii americane pentru continuarea afacerilor cu Huawei

SUA încep să emită licenţe unor companii americane...

Autor: Teona Tomoiaga, Mediafax

20.11.2019, 18:11 234

Departamentul de Comerţ al SUA a confirmat, miercuri, că a început eliberarea de licenţe pentru unele companii americane în vederea furnizării de bunuri nesensibile către compania chineză Huawei Technologie, transmite Reuters.

În mai, administraţia Trump a pus Huawei pe o listă neagră a companiilor, invocând probleme de securitate naţională, dar luni a convenit să extindă, din nou, o licenţă generală temporară care permite companiilor americane să continue afacerile cu grupul chinez.

Secretarul pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii, Wilbur Ross, a declarat vineri, la televiziunea Fox Business Network, că a "primit 290 de solicitări pentru licenţe specifice”.

Ridicarea parţială a restricţiilor impuse gigantului telecom a fost un element-cheie în cadrul acordului încheiat în luna iunie între Donald Trump şi omologul său chinez, Xi Jinping, pentru reluarea negocierilor privitoare la comerţul dintre cele două ţări.

Decizia a fost criticată de mai mulţi senatori americani, atât democraţi, cât şi republicani, care susţin că Huawei are legături puternice cu agenţiile chineze de spionaj. Senatorii sunt îngrijoraţi că aceste agenţii ar putea face uz de distribuirea globală a tehnologiilor Huawei pentru acţiuni de spionaj.

Administraţia Donald Trump impusese limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO