Business Hi-Tech

Steve Ballmer admite ca Linux este competitorul Microsoft

06.06.2003, 00:00 13

Microsoft chiar se teme de Linux, alternativa gratuita la sistemul de operare Windows. Cel putin astfel reiese din scrisoarea anuala adresata angajatilor de Steve Ballmer, directorul executiv al companiei. Oficialul afirma in scrisoare ca, in timp ce majoritatea produselor software necomerciale ( gratuite) reprezinta provocari pentru Microsoft, Linux este un competitor pentru firma dar si pentru restul industriei.
"Intotdeauna la noi in companie noile concepte sunt tratate cu entuziasm. Asa-numitul soft gratuit este ultimul venit. Vom raspunde la aceasta provocare si vom concura cu acest concept intr-o maniera responsabila care plaseaza pe primul loc clientii nostri. Vom arata ca noi oferim o valoare mai ridicata, o securitate mai mare si o oportunitate mai buna. Comunitatea Linux nu poate dezvolta aceasta tehnologie in modul in care noi aducem inovatii pentru Windows", afirma Ballmer in scrisoare.
Comentariile oficialului de la Microsoft intervin la numai cateva zile dupa ce autoritatile din Munchen au anuntat ca renunta la Windows si trec la Linux, in ciuda interventiei lui Steve Ballmer care a tinut sa vorbeasca personal la telefon cu primarul orasului german.
In urma deciziei primarului din Munchen, Microsoft a pierdut contracte de zeci de milioane de dolari.
Luna trecuta, Microsoft a luat prin surprindere piata cand a anuntat ca va cumpara licenta de cod sursa pentru sistemul de operare Unix de la compania SCO Group.
Ballmer nu este insa primul care face astfel de afirmatii referitoare la Linux. Intr-o teleconferinta care a avut loc in luna aprilie cu ocazia anuntarii rezultatelor financiare ale firmei aferente trimestrului al treilea fiscal, directorul financiar al Microsoft, John Connors a declarat ca Linux si softurile necomerciale sunt un risc pentru industria de software.
In februarie, Bill Gates, presedintele Microsoft, a recunoscut in fata a peste 600 de specialisti ca Linux reprezinta o amenintare.
Cu alta ocazie, Microsoft a admis ca popularizarea softurilor open-source este o provocare semnificativa pentru modelul sau de afaceri. iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO