Business Hi-Tech

Start-up-ul edtech iziBAC a reuşit să strângă 105.000 euro pe SeedBlink.com în mai puţin de o săptămână

Start-up-ul edtech iziBAC, care a construit o aplicaţie mobilă pentru învăţare prin joc, a reuşit să atragă o finanţare de 165.000 euro, din care 105.000 euro prin intermediul platformei de equity crowdfunding Seedblink.com în mai puţin de o săptămână de la lansarea campaniei de strângere de fonduri. Restul investiţiei -cei 60.000 euro, a fost obţinut dinainte de la un business angel al cărui nume nu a fost încă dezvăluit.

Astfel, pentru suma de 105.000 euro strânsă prin intermediul SeedBlink, start-up-ul iziBAC a cedat un procent de 6,02% din acţiuni. În total, 21 de investitori privaţi au subscris pentru finanţarea iziBAC pe SeedBlink.com. Campania s-a încheiat ieri, pe 14 decembrie.

Start-up-ul, prezentat şi în cadrul emisiunii ZF IT Generation, are în plan să utilizeze finanţarea pentru dezvoltarea produsului în continuare, precum şi pentru a pregăti expansiunea la nivel internaţional. Echipa iziBAC va implementa funcţionalităţi noi în aplicaţia mobilă, precum un mod de joacă multiplayer, o platformă de lecţii audio şi video, extinderea mecanicilor de joc, dezvoltare de funcţionalităţi pentru agregarea unei comunităţi de învăţare şi integrarea unui sistem de testare psihometrică bazat pe AI alături de partenerii de la BRIO, o altă companie care s-a finanţat pe platforma SeedBlink.

De asemenea, start-up-ul edtech are în plan să se extindă internaţional, pentru admiterea în instituţiile de educaţie superioară din Statele Unite ale Americii,  printr-o variantă de iziBAC dedicată pentru examenul SAT. Dimensiunea pieţei SAT se ridica la 6,5 mld. dolari anul trecut şi se aşteaptă o creştere susţinută în următorii ani.

Start-up-ul iziBAC, înfiinţat în 2017, a investit prin bootstrapping circa 300.000 de euro în dezvoltarea produsului său şi a reuşit să atingă 42.000 descărcări şi peste 3.000 de utilizatori activi lunar.

„Am crescut organic şi am ales să creştem organic tocmai pentru ca să ne şi aliniem ca echipă, să atragem oameni cu aceeaşi viziune şi aceleaşi valori alături de noi şi nu neapărat interesaţi de partea financiară; de asemenea am ales să creştem organic pentru a vedea şi feedbackul utilizatorilor, pentru a vedea cum interacţionează cu aplicaţia şi astfel să o îmbunătăţim”, a declarat în cadrul ZF IT Generation Raluca Bacinschi-Stratulat, cofondatoare şi CEO al iziBAC.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.