Business Hi-Tech

Softelligence caută 100 de programatori pentru biroul din Craiova până în 2018

Softelligence caută 100 de programatori pentru biroul...

Autor: Ioana Nita

10.05.2017, 00:00 805
Compania locală Softelligence, specializată în furnizarea de soluţii software de business, are în plan să angajeze 100 de specialişti IT până la finalul anului viitor în noul său birou din Craiova deschis la finalul lui 2016. Noul birou este specializat în inginerie software, în condiţiile în care compania vrea să se axeze tot mai mult pe dezvoltarea de produse software de înaltă tehnologie, inclusiv soluţii proprii, pentru a-şi asigura creşterea pe termen lung.  „Ne orientăm spre deschiderea mai multor divizii Softelligence, care să deservească în mod aplicat nevoile în creştere ale companiei.“

„În perioada următoare, Softelligence Engineering va gestiona dezvoltarea şi implementarea unor proiectelor software de anvergură, în special pentru clienţii internaţionali, de la design şi arhitectura software până la lansare în producţie şi servicii post-implementare”, a declarat Teodor Blidăruş, managing partner în cadrul Softelligence. Biroul din Craiova este condus de Sorin Găvănescu şi Şerban Ionescu în calitate de managing partners, specialişti cu peste 12 ani experienţă în domeniul IT. Compania, care are în prezent o echipă de circa 150 de persoane, are de asemenea în plan să mai deschidă încă un biroul anul acesta la Braşov.  Anul trecut, Softelligence a înregistrat afaceri de aproape 14 mil. lei, cu 50% mai mari faţă de 2015, creşterea fiind generată în principal de cererea pentru soluţii software de business de tip BI (business intelligence) şi pentru analiză de date (analytics)  . Compania a investit în ultimii ani în dezvoltarea propriei platforme software (FinTech OS) care a fost lansată oficial la sârşitul anului trecut. Soluţia FinTech OS este deja folosită de jucători mari din industria bancară şi de asigurări precum ING Bank, Idea Bank, NN sau Allianz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO