Business Hi-Tech

Sistemele de securitate devin din ce in ce mai performante

09.08.2001, 00:00 24



Cand Peter Lampione, american din New York, vrea sa stie, dimineata, cum va fi vremea, isi consulta sistemul de securitate al locuintei. Nu, nu este o greseala, doar ultima gaselnita inventata de americani!

Sistemul se conecteaza la Internet de unde preia ultimele previziuni ale vremii pe care le afiseaza folosind un mic ecran interactiv. Proprietarii pot sa-si verifice chiar si e-mail-ul sau voice-mail-ul si sa monitorizeze sistemul de control al luminilor din toata casa.

"Cautam un sistem de alarma si s-a intamplat sa gasim acest dispozitiv", declara Lampione, analist de sistem la Goldman Sachs si un impatimit al gadgeturilor, care a platit in jur de 3.000 de dolari pentru sistemul numit ADT Safewatch iCenter.

Daca va inchipuiati ca asta este tot ce poate sa faca dispozitivul, atunci va inselati. Cumparatorii pot opta pentru adaugarea de noi componente care sa le permita sa controleze filtrul de cafea, cuptorul cu microunde sau alte obiecte casnice, chiar si atunci cand nu sunt acasa.

Pana acum, un sistem de securitate ingloba detectori de miscare si de fum, contacte magnetice pentru monitorizarea usilor si ferestrelor si un buton de alarma.

Dar pe masura ce tehnologia avanseaza si costurile computerelor se confrunta cu un trend descendent, din ce in ce mai multe companii producatoare de sisteme de securitate au inceput sa inglobeze componente denumite "smart home" care permit cumparatorilor sa-si "controleze" casele de la distanta.

Multi oameni continua sa cumpere sisteme de securitate pentru a preveni spargerile, vanzarile crescand semnificativ in timpul verii cand, statistic dovedit, numarul spargerilor este mai mare.

"Oamenii au tendinta sa cumpere sisteme de securitate atunci cand se confrunta personal sau prin intermediul unor persoane apropiate cu spargeri de domiciliu", spune Bernie Krentzin, vicepresedinte la STAT Resources, companie de cerecetare a pietei din Boston.

El estimeaza ca anul acesta numarul sistemelor instalate va creste la trei milioane comparativ cu doar 1,9 milioane cate erau acum zece ani.

Desi acestea exista pe piata de 25 - 30 de ani, doar 1% dintre americani si-au instalat un sistem de securitate in locuinta. Krentzin afirma, de asemenea, ca multe companii incep sa mute accentul, in campaniile de promovare, de la factorul "frica" catre "siguranta, confort si simplitate".

Cei care se indreapta catre aeroport, de exemplu, se intreaba adesea daca nu cumva au uitat fierul de calcat in priza sau apa deschisa, noile sisteme de securitate dandu-le posibilitatea de a controla aceste lucruri chiar daca nu sunt acasa.

Merlin Guilbeau, director general al companiei Brown's Security Systems, spune ca din ce in ce mai multi consumatori se pregatesc pentru generatia urmatoare de dispozitive de control al locuintei.

De cativa ani, tot mai multe companii specializate fie pe constructia de locuinte, fie pe furnizarea de sisteme de securitate, furnizeaza astfel de sisteme conectate la Internet, insa avantajul competitiv al firmei ADT Security Services, care furnizeaza ADT Safewatch iCenter, il constituie faptul ca este o companie recunoscuta si cu un portofoliu larg de clienti.

iCenter se numara printre cele mai sofisticate sisteme de acest gen. El include un ecran de 8X8 cm. care permite programarea unor comenzi personalizate (printre care se numara chiar si controlul usii de la garaj), lasarea de mesaje pentru ceilalti membri ai familiei sau primirea ultimelor stiri.

In urmatoarele sase luni, ADT intentioneaza sa-l imbunatateasca cu acces de la distanta la termostate si camere video, precum si la aerul conditionat sau calorifere.

Alte companii sunt de parere ca in ciuda atator optiuni, consumatorii tind sa aleaga tot sistemele simple, clasice, mai ales ca sunt inca destui oameni care nu au acces la Internet.

Costul unui sistem clasic se ridica, in medie, la 1.000 de dolari, la care se adauga taxe lunare de aproximativ 27 de dolari catre politie si pompieri, pe cand iCenter pleaca de la 3.000 de dolari si taxele lunare sunt de 50 de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO