Business Hi-Tech

Sectorul public a cheltuit 105 milioane de dolari pe servicii IT anul trecut, plus 2%, potrivit IDC

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Adrian Seceleanu

17.07.2013, 20:21 191

Sectorul public din România a cheltuit anul trecut doar pe servicii IT o sumă de 105 mil. dolari, în creştere cu 2% faţă de anul precedent, a declarat Laurenţiu Popescu, Country Manager al companiei de analiză IDC.

„Cheltuielile pe servicii IT ale sectorului public au fost de 105 milioane de dolari, în creştere cu 2%. Suma include servicii de configurare, instalare, training, suport, mentenanţă, fără echipamente şi software“, a declarat Popescu. Sectorul public din România cheltuie pe IT circa 200 de dolari pe cap de locuitor, de aproximativ două ori mai puţin decât ţări precum Polonia sau Cehia, a adăugat Popescu în cadrul unei întâlniri cu media în contextul lansării unui document legat de soluţii de guvernare electronică implementate de compania locală Siveco în sectorul public.

Popescu a precizat că IDC va publica în perioada următoare date referitoare la suma totală a cheltuielilor IT ale statului. „Oricum în 2012 nu s-au întâmplat foarte multe în sectorul public. Au fost multe proiecte mai vechi care au continuat, dar nu au existat proiecte noi substanţiale.“

„Avem speranţe foarte mari de la proiectele internaţionale, în Golful Persic, Dubai, Kazahstan sau Azerbaidjan. Despre România poate oferi detalii IDC“, a răspuns Anca Crah­maliuc, marketing & communication mana­ger al SIVECO întrebării ZF dacă producătorul de software mizează în acest an pe o creştere a cheltuielilor IT din sectorul public.

Compania de software a avut anul trecut afaceri totale de 67,5 mil. euro, dintre care aproximativ 60% au fost realizate în România. Din veniturile realizate în România, circa 40% sunt generate de contracte cu instituţii din sectorul public, potrivit oficialului SIVECO.

„Cred că şi cheltuielile cu IT-ul ale sectorului public din România se vor relansa, există o anumită ciclicitate în zona de informatizare. Trebuie să ai încredere pe termen lung“, a spus Crahmaliuc.

Întrebată care sunt cele mai mari diferenţe dintre un proiect de informatizare derulat în mediul privat şi cel de stat, Crahmaliuc a afirmat că o asemenea comparaţie este greu de realizat în contextul în care în mediul de business nu există proeicte de complexitatea celor din sectorul public. „Puţine proiecte private au o asemenea amploare, cu sute de mii de persoane utilizatori. Proiectele publice se şi suprapun multor alte demersuri, reforme, şi au şi o componentă socială pe care nu o ai în mediul privat.“

Sistemul informatic al Casei de Asigurări de Sănătate (CNAS), un proiect câştigat de HP (Compaq) în anul 2000, dar care a demarat doar în 2003 şi în care SIVECO este subcontractor pentru dezvoltarea de software, este utilizat, spre exemplu, de peste 10.000 de medici de familie şi 4.200 de farmacii, conform datelor producătorului de software.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO