Business Hi-Tech

Scădere de 4,2% pe bursă pentru Vodafone, în urma informaţiilor privind un parteneriat cu Liberty Global

Scădere de 4,2% pe bursă pentru Vodafone, în urma...

Autor: Florentina Dragu

01.12.2014, 16:09 385

Acţiunile Vodafone se tranzacţionau la 224,15 lire sterline luni dimineaţa, în coborâre cu 4,2% faţă de închiderea de vineri. Liberty Global a încheiat tranzacţiile de săptămâna trecută în urcare cu 7,4%, la 51,99 dolari.

Potrivit surselor menţionate şi citate de Bloomberg, reprezentanţii Vodafone poartă discuţii la nivel intern privind potenţialele probleme de ordin financiar şi legal generate de posibilul parteneriat cu Liberty Global, proprietarul UPC România.

De asemenea, operatorul britanic de telefonie încearcă să determine gradul de sprijin din partea acţionarilor în cazul unei tranzacţii care ar implica un schimb de acţiuni.

Vodafone nu a început discuţii oficiale cu reprezentanţii Liberty Global, nu sunt garanţii că cele două companii vor ajunge la un acord, iar problemele principale privesc aspectele legate de evaluarea companiilor şi de primirea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare, au spus sursele.

În principal, reprezentanţii Vodafone sunt îngrijoraţi în privinţa nivelului datoriilor companiei rezultate în urma unui parteneriat cu Liberty Global, precum şi în privinţa reacţiei propriilor acţionari la prezentarea unei propunei în acest sens.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Vodafone analizează posibilitatea unei achiziţii a Liberty Global, pentru a contracara consolidarea altor companii concurente din Marea Britanie.

Discuţiile interne din cadrul Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă la nivel mondial, s-au intensificat în ultimele zile, după ce liderul de servicii broadband BT Group a dezvăluit că analizează o posibilă achiziţie a companiei O2, divizia locală de telefonie mobilă a grupului spaniol Telefonica, dar şi cumpărarea operatorului wireless EE, deţinut de Orange şi Deutsche Telekom.

Liberty Global, care deţine, printre altele, compania Virgin Media din Marea Britanie, are o capitalizare de 39,4 miliarde dolari şi datorii totale de 41,1 miliarde dolari, rezultate în urma a mai multor achiziţii pe piaţa de internet din Europa, potrivit calculelor Bloomberg.

Şi Vodafone, a cărei capitalizare se ridică la circa 94 miliarde dolari, a dus o politică agresivă de achiziţii în ultimii ani, cea mai recentă tranzacţie fiind cumpărarea, în luna martie, a companiei spaniole Grupo Corporativo Ono, pentru 7,2 miliarde de euro.

De altfel, directorul general al Vodafone Group, Vittoria Colao, a declarat recent că Liberty Global ar putea fi o achiziţie bună, pe care ar lua-o în considerare în cazul unui preţ corect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO