Business Hi-Tech

Samsung va lansa un o variantă a smartphone-ului Galaxy S4 rezistentă la apă şi praf

Samsung va lansa un o variantă a smartphone-ului Galaxy...

Autor: Andreea Anghel

28.04.2013, 18:24 376

Grupul sud coreean Samsung plănuieşte să lanseze o nouă tabletă de 8 inchi şi un nou smartphone cu scopul de a rezista concurenţei puternice din această vară şi a extinde gama de produse care se adresează clienţiilor business şi din domeniul guvernamental, scrie The Wall Street Journal.

Potrivit unei persoane apropiate companiei, Samsung va lansa noua linie de tablete Galaxy în iunie. Tot în iunie, Samsung plănuieşte să lanseze şi o versiune mai “neşlefuită” a recentului model lansat Galaxy S IV.

Noul smartphone, care ar urma să fie numit Galaxy S 4 Active, va fi rezistent la apă şi la praf iar compania intenţionează să menţină acelaşi design, conform aceleaşi persoane. În America, comercializarea Samsung Galaxy S IV a fost întârziată, iar potrivit operatorilor de telefonie mobilă precomenzile au înregistrat un volum de patru ori mai mare decât pentru modelul anterior, Galaxy S III.

O versiune cu un ecran mai mic, de 4,3 inchi a modelului Galaxy SIV ar urma să apară pe piaţă din iulie anul acesta, potrivit informaţiilor furnizate jurnaliştilor Wall Street Journal de o persoană apropiată companiei.

Gama extinsă de noi produse, incluzând variaţii ale celui mai popular smartphone Samsung de până acum, precum şi lansarea modelului rezistent la apă şi praf, care ar putea fi achiziţionat de către guverne pentru a fi utilizat în medii de lucru dificile precum zone de război, poate fi atractivă pentru clienţii business şi cei din sectorul guvernamental.

Samsung şi-a arătat deja intenţiile pe care le are în ceea ce priveşte acest public ţintă prin încercarea de a capta din cota de piaţă deţinută pe piaţa business de Blackberry şi Apple.

Strategia Samsung pentru a câştiga supremaţia pe piaţa dispozitivelor mobile este cea de a produce tablete şi smartphone-uri cu o gamă largă de dimensiuni a ecranelor. Potrivit datelor Strategy Analytics, o companie de cercetări de piaţă cota de piaţă a Samsung pe segmentul smartphone-urilor a crescut în primul trimestru cu 33%.

Profitul net al Samsung pe primul trimestru a crescut cu 42% faţă de anul trecut, până la 6,4 miliarde de dolari datorită vânzărilor puternice de smartphone-uri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO