Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

Samsung şi Philips sunt verificate de Comisia Europeană pentru restricţionarea vânzărilor online

Comisia Europeană a verificat mai multe companii care produc şi comercializează electronice de consum şi electrocasnice de dimensiuni reduse, printre care Samsung Electronics şi Philips, în urma suspiciunilor că acestea ar fi convenit să limiteze vânzările online pentru a creşte preţurile. Samsung şi Philips au anunţat, vineri, că s-au aflat printre companiile vizate de Comisia Europeană (CE) şi cooperează cu inspectorii, potrivit Reuters.

Comisia a anunţat anterior că au fost percheziţionate fără anunţ prealabil birouri ale mai multor companii implicate în producţia, distribuţia şi retailul de electronice de consum şi electrocasnice de dimensiuni reduse, din cauza suspiciunilor executivului comunitar că acestea ar fi încălcat reglementările antitrust ale UE prin înţelegeri care să influenţeze preţurile. Oficialii Comisiei au fost însoţiţi la inspecţii, desfăşurate marţi în mai multe state membre, de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale pentru concurenţă.

„Comisia are motive să suspecteze că firmele verificate s-ar putea să fi impus restricţii asupra vânzărilor online de electronice de consum şi electrocasnice de dimensiuni reduse. Aceste restricţii, dacă se confirmă, ar putea conduce la preţuri de consum mai ridicate sau indisponibilitatea prin anumite canale de vânzare online“, potrivit CE.

Inspecţiile neanunţate reprezintă un pas preliminar în cazurile în care există suspiciunea de practici anticoncurenţiale. Comisia nu a furnizat informaţii despre companiile vizate şi a menţionat că verificările nu înseamnă că acestea sunt automat vinovate de practici anticoncurenţiale.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.