Business Hi-Tech

SafeTech Innovations semnează un contract pentru furnizare servicii IT şi securitate cibernetică în valoare de 4,7 mil. lei

SafeTech Innovations (simbol bursier SAFE), companie românească de securitate cibernetică, a anunţat astăzi la Bursa de Valori Bucureşti că pe 23 februarie a semnat un contract în valoare de 4,7 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizare de servicii abonament întreţinere, reparaţii şi asigurarea securităţii sistemului informatic.

Durata contractului este de trei ani de la data semnării, iar acordul cadru nu prevede obligativitatea clientului de a atinge valoarea totală. Clientul nu a fost dezvăluit de companie ca urmare a clauzei de confidenţialitate.

Safetech Innovations este singura companie din România acreditată ca partener în NATO Industry Cyber Partnership (NICP). Compania deţine un portofoliu vast de clienţi, colaborând cu peste 10 instituţii cheie din sectorul financiar-bancar autohton, cu companii multinaţionale, precum şi companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicaţii, IT&C şi transporturi.

În 2019, SafeTech Innovations a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane lei, cu o creştere de 56,4% faţă de rezultatul din 2018 şi un profit net de 1,25 milioane lei, cu o creştere de 26,3% faţă de 2018. În 2019, compania a avut o marjă de profit net de 11,8%.

În prima jumătate a anului 2020, SafeTech Innovations a înregistrat o cifră de afaceri de 5,3 milioane lei (Ă60,7% faţă de S1 2019) şi un profit net de 450.246 lei (Ă61,5% faţă de S1 2019). Pentru întregul an 2020, conducerea estimează venituri de 15,6 milioane lei şi la un profit net de 2 milioane lei. Compania va publica rezultatele financiare anuale preliminare pe 1 martie 2021.

SafeTech Innovations are 98,8 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 80% de Victor Gânsac şi Paul Rusu, care au participaţii egale, în timp ce 20% din numărul de acţiuni sunt tranzacţionate la liber.

Faţă de preţul de 4 lei din plasamentul privat, acţiunile SAFE se tranzacţionează la BVB în creştere cu 720%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.