Business Hi-Tech

Rusii de la Kaspersky spera sa obtina un milion de euro din solutii de securitate

02.06.2009, 17:11 15

Kaspersky Lab Romania, reprezentanta locala a producatorului rus de solutii de securitate informatica, se asteapta la afaceri de un milion de euro anul acesta si tinteste o cota de 25-30% pe o piata pe care o estimeaza la 10-12 mil. euro.

"Am castigat cateva conturi mari, foarte importante, si am inregistrat o crestere de 70% pe segmentul IMM-urilor si al corporatiilor mari", a declarat Teodor Cimpoesu, directorul general al Kaspersky Lab Romania si Bulgaria.
Anul trecut, compania a comercializat mai multe licente pe segmentul consumer decat pe cel business, ponderea fiind de 60% - 40%. In acest an, oficialii companiei tintesc "inversarea cifrelor", respectiv vanzari mai mari pe domeniul de business.
Kaspersky a lansat ieri Mobile Security 8.0, un pachet de solutii de protectie a telefoanelor de tip smartphone impotriva amenintarilor informatice si impotriva pierderilor de date personale. Softul este compatibil cu platformele Symbian (Nokia) si Windows Mobile.
Reprezentantii companiei au declarat ca se asteapta sa vanda intre 300.000 si 450.000 de licente ale noului produs in decursul unui an.
"Speram ca in 2009 sa inregistram o crestere a cifrei de afaceri de 80-100%, asteptari bazate atat pe cresterea promitatoare din T1 a vanzarilor de business, cat si din perspectiva in care, in a doua jumatate a anului, piata de retail isi va reveni din turbulenta si anemia curenta", a afirmat Cimpoesu. "De asemenea, ne asteptam ca trimestrul al doilea sa fie in crestere fata de 2008."
Compania vizeaza o posibila colaborare pe piata locala cu Cosmote si vor incepe discutiile cu distribuitorul Asbis din Rusia. "Retailul nu merge foarte bine. Ne intereseaza o re-evaluare a modelului nostru de distributie din Romania si Bulgaria", a mai spus Cimpoesu.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO