Business Hi-Tech

Românii sunt în fruntea clasamentului în regiune la banii cheltuiţi pe mâncarea comandată online

Românii sunt în fruntea clasamentului în regiune la...

Autor: Oana Stupinean

20.01.2016, 00:00 375
Românii cheltuiesc în medie 16 euro pe mâncarea comandată plasată online, în timp ce vecinii bulgari dau, în medie, 11,7 euro pe mâncare comandată online, cu 35% mai puţin faţă de români, iar ungurii plătesc, în medie, 8,1 euro pe mâncarea comandată online, cu 90% mai puţin comparativ cu românii, conform datelor colectate de platforma online foodpanda.ro. Pizza şi burgerii conduc topul celor mai comandate mâncăruri online atât în România, cât şi în Ungaria, în timp ce bulgarii preferă bucătăria tradiţională sau asiatică. Românii se aseamănă cu vecinii din Bulgaria când vine vorba de orele la care îşi aleg meniurile online, preferând, în egală măsură, să comande cu circa 15 minute înainte de prânz sau cină. Ungurii, în schimb, raportează ”minutul de aur” la ora 14:55. ”Dacă anul trecut ‹‹minutul de aur›› în care se făceau cele mai multe comenzi de mâncare în România se înregistra cu puţin timp înainte de prânz, în ultimele luni, pe fondul sărbătorilor, al concediilor, dar şi al dorinţei de a mânca altceva decât felurile tradiţionale gătite în familie, majoritatea românilor au comandat de pe foodpanda.ro seara, acasă”, a precizat Radu Bălăceanu, country manager al foodpanda România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO