Business Hi-Tech

Revolut îl aduce pe Dan Teodosiu în Consiliul de Administraţie al grupului, ca director neexecutiv. Dan Teodosiu a deţinut roluri de conducere în companii precum Google - Paris, Microsoft - Redmond şi Dublin - sau HP Labs - Palo Alto

Dan Teodosiu

Dan Teodosiu

Autor: Alexandra Cepăreanu

27.11.2023, 13:27 134

Revolut, aplicaţia financiară cu peste 35 de milioane de clienţi la nivel global şi peste 3 milioane de clienţi în România, anunţă numirea lui Dan Teodosiu în Consiliul de Administraţie al grupului, ca director neexecutiv, a transmis compania printr-un comunicat. 

„Revolut este o adevărată forţă a schimbării prin tehnologie în domeniul serviciilor financiare. Cu zeci de milioane de clienţi persoane fizice la nivel global, în mai puţin de o decadă, Revolut a avut şi continuă să aibă o creştere susţinută. Sunt încântat să contribui cu experienţa mea de antreprenor şi expert în tehnologie la evoluţia unei companii care şi-a surclasat competitorii şi şi-a confirmat poziţia de lider în industrie”, a spus Dan Teodosiu – cu peste 30 de ani de experienţă în construirea şi coordonarea de echipe super-performante în domeniul cercetării şi al ingineriei, precum şi în dezvoltarea de platforme şi infrastructuri scalabile care asigură servicii pentru miliarde de clienţi. El a deţinut roluri de conducere în companii de tehnologie precum Google (Paris), Microsoft (Redmond şi Dublin) sau HP Labs (Palo Alto).

În ultimii ani, Dan Teodosiu a fost Chief Technology Officer (CTO) la Onfido, o platformă de verificare şi autentificare a identităţii, unde a supervizat dezvoltarea unor soluţii recunoscute la nivel de industrie, bazate pe inteligenţă artificială. Anterior experienţei de la Onfido, Dan Teodosiu a fost timp de şase ani CTO la Criteo, cea mai mare companie europeană de publicitate în medii digitale, unde a fost implicat în listarea pe bursă şi creşterea rapidă a companiei, care a urmat acestui moment. 

De asemenea, Dan Teodosiu a co-fondat în California două companii, una dintre ele fiind achiziţionată de Microsoft, în 2002. Originar din România, el deţine un master în ştiinţe şi un doctorat în Computer Science la Stanford University.

„Sunt încântat să îi urez bun venit lui Dan în Consiliul de Administraţie Revolut. Experienţa lui Dan în diverse domenii legate de tehnologie contribuie la întărirea consiliului nostru. Fără îndoială, el va aduce idei proaspete şi practice pentru dezvoltarea companiei şi sunt nerăbdător să văd cum se vor concretiza propunerile sale în perioada următoare”, a spus Martin Gilbert, preşedintele Consiliului de Administraţie Revolut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO