Business Hi-Tech

Retailerul francez Carrefour foloseşte tehnologia blockchain pentru trasabilitatea produselor şi spune că i-a sporit vânzările

Retailerul francez Carrefour foloseşte tehnologia...

Autor: Alex Ciutacu

05.06.2019, 15:21 1113

Retailerul francez Carrefour SA şi-a crescut vânzările pe anumite produse după ce a implementat tehnologia de „jurnal distribuit” a blockchain-ului pentru trasabilitatea cărnii, a laptelui şi a fructelor de la ferme până în magazine – într-o încercare de a reduce pierderile din lanţul de furnizare, potrivit unui executiv al companiei citat de Reuters.

Tehnologia blockchain le permite clienţilor să vadă informaţii detaliate despre produsele pe care le cumpără, începând de la momentul în care au fost culese/ambalate – ceea ce ofere o anumită siguranţă legată de calitate şi le permite clienţilor să evite produsele modificate genetic, antibioticele şi pesticidele, dacă asta îşi doresc.

Carrefour a implementat până acum sistemul blockchain pentru 20 de produse printtre care găini, ouă, lapte, portocale, porc şi brânză, şi va adăuga încă 100 de produse pe listă anul acesta, concentrându-se pe zone unde consumatorii vor mai multe informaţii despre produsele lor, cum ar fi la rafturile cu mâncare pentru bebeluşi sau la cele cu produse oganice.

„Creezi un efect în lanţ – Dacă pot avea încredere în Carrefour cu acest pui, pot avea încredere în Carrefour şi cu merele sau cu brânza”, spune Emmanuel Delerem, project manager pentru blockchain-ul Carrefour.

Carrefour este printre companiile lideri de piaţă care implementează tehnologia blockchain în diferite părţi ale businessului pentru trasabilitatea produselor, în contextulîn care consumatorii vor din ce în ce mai multe informaţii despre provenienţă şi sunt din ce în ce mai preocupaţi cu privire la etică şi siguranţă în general.

Sistemul de blockchain utilizat de Carrefour a fost dezvoltat în colaborare cu gigantul IBM – care mai colaborează cu alţi retaileri şi companii de logistică pe astfel de proiecte.

Consumatorii pot folosi un scana codurile QR de pe produse cu telefonul personal şi pot afla date cu privire la provenienţă, fermier, când a fost ambalat, cât a durat să ajungă în Europa şi informaţii cu privire la cum prepari.

„Pomelo spre exemplu s-a vândut mai rapid datorită blockchainului. Am avut un impact pozitiv pe produsele din carne de pui înscrise pe blockchain versus cele neînscrise”, spune Delerm.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO