Business Hi-Tech

Retailer GSM: Chiriile ar trebui sa scada la jumatate

Retailer GSM: Chiriile ar trebui sa scada la jumatate

Gabriel Sandu: Valoarea medie a telefoanelor mobile vandute a scazut si la noi, in ton cu piata nationala

09.06.2009, 00:00 29

Proton Tehnologies, retailer GSM cu o retea nationala de 75 de magazine detinut de Vodafone Romania, are ca obiectiv reducerea cu 30% a costurilor cu chiriile pana la finele lunii iulie, in contextul in care criza a afectat "dur" incepand cu luna ianuarie vanzarile de pe piata iar toate companiile isi restrang cheltuielile.

"Am fost pionieri in acest domeniu, incepand renegocierile de la mijlocul lunii ianuarie 2009 si obtinand in prima luna a anului o reducere pe total firma de circa 10%. Alternativa la renegocierea chiriei este inchiderea magazinelor neperformante, iar inchiderea magazinelor este cea mai proasta alternativa pentru ca toata lumea are de pierdut, si Proton si proprietarii spatiului, dar mai ales angajatii si clientii", a declarat pentru ZF Gabriel Sandu, director general si actionar minoritar al companiei. El spune ca obiectivul urmarit este reducerea costurilor cu chiriile cu 30% fata de finele anului trecut.
"Am sperante ca vom reusi sa optimizam aceste costuri asa cum am reusit in unele cazuri reduceri de pana la 35% si estimam ca pana la sfarsitul lunii iulie vom ajunge la o scadere cu 30% a cheltuielilor cu chiriile fata de nivelul inregistrat in decembrie 2008."
Sandu este de parere ca nivelul chiriilor ar trebui sa scada chiar si mai abrupt, asa cum s-a intamplat dupa criza care a lovit Romania in anii '30.
"Studiile facute arata ca nivelul chiriilor in 1933 in Romania era de 50% fata de nivelul din 1929, si ma astept ca aceasta criza sa evolueze dupa acelasi tipar, pentru ca la un studiu atent se pot identifica multe fundamente economice similare."
Sandu spune ca in retailul GSM criza a "venit" abia in prima parte a acestui an. "Din pacate, dupa ianuarie 2009 s-a simtit dur si pentru Proton impactul crizei economice mondiale, ca in tot retailul GSM. In acest context obiectivele de vanzari au fost semnificativ afectate. Valoarea medie a telefoanelor mobile vandute a scazut si la noi, in ton cu piata nationala, din studiile de piata pe cale le urmarim sistematic si de aceea nu suntem ingrijorati si cred ca evolutia foarte buna a smartphone-urilor compenseaza usor acest trend", spune seful Proton.
Dupa ce a vandut anul trecut 66% din firma catre Vodafone, numarul doi de pe piata locala telecom, Sandu a pastrat 34% din actiuni si functia de director general. El spune ca isi pastreaza actiunile, dar nu se asteapta ca in actualul context economic acestea sa aiba o valoare mai mare decat anul trecut. "Imi mentin pachetul de 34% desi in actualul context de piata mi-e greu sa cred ca voi reusi sa ii cresc valoarea care a fost stabilita in timpul negocierilor initiale. Poate ca 2010 va fi un an mai bun asa cum spun Guvernul si unii analisti, si va fi loc de cresteri inclusiv pentru valoarea pachetului meu."
De la infiintare pana la data tranzactiei cu Vodafone, Proton fusese partener al Orange Romania, numarul unu pe piata locala telecom.
In 2007, Proton obtinuse un profit net de 0,3 mil. euro la afaceri de 40 mil. euro. In martie 2008, data achizitiei de catre Vodafone, Proton avea 73 de magazine.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO