Business Hi-Tech

RCS&RDS va prelua toate posturile de radio deţinute de CME în România

RCS&RDS va prelua toate posturile de radio deţinute de...

Autor: Madalina Cerban

22.12.2014, 16:41 1005

RCS&RDS şi CME au ajuns la o înţelegere în acest sens, urmând să fie depuse actele la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Preluarea nu poate avea loc în lipsa avizului CNA.

Licenţele Pro FM, Info Pro şi Pro Clasic sunt deţinute de CME prin intermediul societăţii Pro TV SA. Totodată, licenţele Music FM şi Dance FM sunt deţinute de societatea Campus Radio SRL, ai cărei asociaţi sunt Pro TV SA - 20% şi Marius Dobre (80%).

Pro TV SA deţine cinci licenţe de radio (două terestre, pentru Info Pro şi Pro FM, şi trei de satelit, pentru Info Pro, Pro FM şi Pro Clasic). Campus Radio SRL deţine Music FM (staţia din Bucureşti şi staţiile din Târgu-Mureş şi Cluj) şi Dance FM Bucureşti.

Transferul ar urma să se realizeze prin cesiunea licenţelor deţinute de Pro TV SA către RCS&RDS şi prin intrarea RCS&RDS în acţionariatul Campus Radio SRL (cu 100% din acţiuni).

Cedarea tuturor acestor licenţelor de radio către RCS&RDS este echivalentă cu ieşirea CME de pe piaţa de radio din România.

RCS&RDS plănuieşte să se lanseze pe piaţa de radio din România încă din 2013. Intenţia RCS&RDS vizează atât lansarea unei reţele de radio generaliste, intitulate Digi FM, cât şi a unei reţele de radio cu profil tematic-sportiv, cu denumirea Digi Sport FM, după cum a relatat agenţia MEDIAFAX în octobrie 2013.

Însă, la un concurs organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului la sfârşitul anului trecut, RCS&RDS a câştigat doar trei frecvenţe de radio - în Sibiu, Sighişoara şi Reşiţa - pentru a lansa postul generalist Digi FM.

Până la ora difuzării acestei ştiri, RCS&RDS şi CME nu au comunicat această înţelegere.

CME este o companie de media şi entertainment care operează pe şase pieţe majore din Europa Centrală şi de Est. În România, CME mai deţine televiziunile Pro TV, Pro TV International, Acasă, Acasă Gold, Pro Cinema, Sport.ro, MTV Romania şi Pro TV Chişinău şi Acasă Moldova, dar şi serviciul de video on demand Voyo.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO