Business Hi-Tech

Profitul trimestrial al HTC scade pentru a doua oară consecutiv

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

07.07.2013, 21:48 232

HTC, producătorul taiwanez de telefoane mobile, a înregistrat a doua scădere trimestrială consecutivă a profitului, lansarea noului model One nereuşind să crească vânzările, scrie Bloomberg.  Profitul net a scăzut în al doilea trimestru cu 83% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 42 milioane dolari, potrivit datelor preliminare ale companiei taiwaneze.

HTC a lansat modelul One în SUA în aprilie, aceeaşi lună în care Samsung a început vânzările smartphone-ului Galaxy S4. HTC a pierdut teren în faţa Samsung pentru că nu a lansat modelul One în februarie din cauza lipsei unor componente pentru camera foto a telefonului, care a dus la întârzierea livrărilor.

Noile strategii de marketing şi schimbările din management ar putea ajuta compania să îşi reconstruiască brand-ul, după ce aceasta a coborât pe locul nouă într-un top la nivel mondial, după producătorii chinezi ZTE şi Huawei.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO