Business Hi-Tech

Profitul Acer a scazut cu 40% in T4

29.03.2007, 19:12 12

Compania Acer, al patrulea mare producator de PC-uri din lume, a inregistrat o scadere cu 40% a profitului in al patrulea trimestru fiscal, ratand astfel estimarile analistilor, scrie Bloomberg.
Profitul net a scazut la 1,27 mld. dolari taiwanezi (29,46 mil. euro), comparativ cu cifra de 2,1 mld. dolari taiwanezi (48,72 mil. euro) inregistrata in perioada similara a anului trecut. Profitul a ratat estimarea de 2,18 mld. dolari taiwanezi (50,57 mil. euro) propusa de analisti.
Pentru intregul an fiscal curent, care se va incheia la sfarsitul acestei luni, Acer a anuntat o crestere de 21% a profitului la o cifra record de 10,22 mld. dolari taiwanezi (244,15 mil. euro). Veniturile au crescut cu 16%, totalizand 369,1 mld. dolari taiwanezi (8,81 mld. euro).
Rezultatele Acer vin la scurt timp dupa ce rezultatele rivalilor Hewlett-Packard (HP) si Dell au fost de asemenea sub estimarile analistilor, subliniind cresterea competitiei pe piata PC-urilor, evaluata in prezent la 233 mld. dolari (175,43 mld. euro).
Anul trecut, dintre cei cinci mari producatori de PC-uri din lume, Acer a inregistrat cea mai mare crestere a numarului de PC-uri vandute, in special pe piata din Statele Unite, care a asigurat 20% din vanzarile totale ale companiei.
Actiunile companiei au scazut cu 0,5% pe bursa din Taipei, inchizand la 64,1 dolari taiwanezi (1,45 euro), in timp ce indicele bursier Taiex a scazut cu 0,7%.
Pe de alta parte, HP, liderul pietei producatorilor de PC-uri, a actionat in justitie Acer pentru incalcarea unor patente tehnologice. HP doreste blocarea vanzarilor unor produse Acer in SUA (laptop-uri, computere de tip desktop) care folosesc "fara permisiune" proprietatea intelectuala HP.
"Acer a devenit o amenintare care nu poate fi ignorata la adresa principalilor vanzatori de PC-uri si intelegem de ce concurentii ar vrea sa opreasca expansiunea companiei taiwaneze pe piata asiatica", a declarat Henry King, analist la Goldman Sachs.
Marti, oficialii Acer au declarat ca doresc sa depaseasca rivalul chinez Lenovo pana la sfarsitul anului curent si sa ocupe pozitia a treia in topul celor mai mari vanzatori de PC-uri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO