Business Hi-Tech

Piaţa de smartphone-uri second-hand este în creştere: un nou jucător mizează pe achiziţia a 10.000 de telefoane într-un an

Piaţa de smartphone-uri second-hand este în creştere:...

Autor: Ioana Nita

03.06.2021, 00:00 88

Compania Service Return, care gestionează door to door procesele de service şi retur de peste opt ani, a lansat recent platforma BuyBack.ro prin care cumpără telefoane mobile uzate, ţinta sa fiind de a rula aprox. 10.000 de telefoane în primul an de funcţionare a serviciului, urmând ca anul viitor numărul acestora să se tripleze.

„BuyBack.ro este un serviciu foarte util, care acoperă nevoia vânzării telefoanelelor mobile uzate printr-un proces profesionist. Astfel, experienţa de vânzare este complet schimbată faţă de cea pe care o oferă în prezent site-urile de anunţuri. Utilizatorii noştri îşi pot vinde rapid telefonul mobil pe care nu îl mai folosesc, beneficiind de o estimare corectă a preţului, dar şi de plată într-un timp foarte scurt, doar o zi. Mai mult, colectarea şi evaluarea telefonului sunt gratuite, neimplicând niciun cost din partea acestuia. Printr-un proces foarte simplu, aceştia oferă şansa telefonului lor să fie reciclat corect sau refolosit de altcineva, contribuind la o economie circulară. În viitor, avem în plan extinderea serviciului şi pentru alte categorii de produse precum tablete, laptopuri sau console de gaming”, a declarat Alin Bozga, manager BuyBack.ro. Platforma acceptă telefoane mobile folosite de la nouă dintre cele mai populare branduri, în diverse modele apărute în ultimii 3-5 ani.

Prin reţeaua de service-uri partenere, compania repară telefoanele care pot fi recuperate şi le repune în vânzare cu ajutorul partenerilor din retail. Reprezentanţii BuyBack.ro afirmă că primesc spre colectare şi telefoane mai vechi, indiferent de brand sau vechime, ce sunt preluate de partenerii de la Ecotic în vederea reciclării. În prezent, procentul telefoanelor reciclate este de 10% din totalul telefoanelor colectate, compania estimând o creştere a procentului în viitorul apropiat. Utilizatorii care vor să îşi vândă telefonul mobil trebuie să intre platforma BuyBack.ro, să evalueze după câteva criterii starea actuală a telefonului pe care doresc să îl vândă, iar apoi primesc instant o ofertă de preţ estimativă din partea BuyBack.ro. Dacă sunt de acord cu oferta estimativă, completează o cerere, iar telefonul este ridicat gratuit de curier.

Ajuns în sediul BuyBack.ro, telefonul este evaluat cu un software fără să fie dezasamblat, urmând ca utilizatorul să primească oferta finală de preţ în maximum 24 de ore. În final, dacă oferta este agreată, BuyBack trimite banii în contul bancar sau Revolut al utilizatorului, urmând ca acesta să îi primească în doar 1 zi. De asemenea, pentru prima cerere finalizată cu refuzul ofertei, diagnosticarea şi transportul dus-întors al telefonului sunt gratuite. Din datele oferite de companie, până în prezent, preţul mediu plătit clienţilor care au apelat la serviciul BuyBack.ro este de 150 euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO