Business Hi-Tech
Pegas începe construcţia la fabrică în acest an şi speră la producţie în 2018
Network One Distribution (NOD) - liderul pieţei locale de distribuţie IT&C - şi-a majorat participaţia la Atelierele Pegas, firma care a relansat în 2012 pe piaţa locală bicicletele sub brandul Pegas. NOD este deţinută integral de Iulian Stanciu - unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT, care este proprietarul retailerului Flanco şi acţionar şi CEO al grupului eMAG. Stanciu a ajuns astfel să controleze 60% din acţiunile Atelierele Pegas, iar anul viitor va mai prelua încă un pachet de 10%.
În luna mai, conform datelor din Monitorul Oficial, Network One Distribution a achiziţionat de la Andrei Botescu, cofondator al Atelierelor Pegas, un pachet de 8,33% din acţiuni, ajungând astfel la o deţinere de 60%. Network One Distribution a intrat în octombrie 2015 în acţionariatul proiectului Pegas.
„Se aprobă actul adiţional nr. 1 din 2 mai 2017 prin care dl asociat Andrei Botescu a cesionat un număr de 5 părţi sociale, reprezentând 8,33% din capitalul social al societăţii, către asociatul Network One Distribution. Contravaloarea cesiunii este cea prevazută în actul adiţional nr. 1 din 2 mai 2017 încheiat între Network One Distribution şi Andrei Botescu”, conform documentului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Interviu ZF. Christina Verchere, CEO al OMV Petrom: Am intrat în perioada cu cele mai mari investiţii din istoria companiei cu o medie anuală de 8 mld. lei pentru următorii trei ani. De la începutul anului acţiunile SNP au plus 23%, dublu faţă de creşterea indicelui BET.
-
Marjă de câştig de peste 40%. BCR a majorat creditarea cu doar 7% în T1/2024. Profitul: 620 mil. lei, plus 10%, la venituri de 1,4 mld. lei
-
O lună de la intrarea în spaţiul Schengen pe cale aeriană: minutele câştigate prin lipsa controlului vamal, cel mai mare câştig. Estimare ZF: 1,5 milioane de pasageri au plecat spre state Schengen în aprilie
-
Românii au găsit o alternativă „de post“ pentru a-şi păstra tradiţia de a mânca mici de 1 Mai, sărbătoare ce are loc înaintea Paştelui: micul vegan devine vedeta zilei
-
Arthur Rădulescu, MerchantPro: Vom ajunge să căutăm să cumpărăm şi pe ChatGPT
-
1 mai, Ziua Muncii. Fabricile din România au pierdut aproape 500.000 de angajaţi în ultimii 25 de ani. Salariile din industrie au crescut în ultimii ani, dar sunt încă sub media pe economie
-
Când va numi coaliţia de guvernare PSD-PNL noua conducere a BNR? Premierul Ciolacu a spus că îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Producătorul de sucuri naturale Fresco Jugo construieşte la Iaşi o nouă fabrică şi vrea fonduri europene pentru utilaje
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Claudiu Cazacu, XTB România: Mişcările mai ample de pe graficele burselor, generate de o combinaţie între investiţii proactive şi reactive
-
Afaceri de la Zero. Irina Vlădescu şi Vlad Ştefănescu au transformat pasiunea lor comună pentru cafea într-un business şi au deschis Bean To Cup, o cafenea de specialitate în care servesc propriul brand de cafea
-
Pagina verde. Unde loveşte încălzirea globală? Anul a început cu cel mai prost sezon de schi, secetă în unele judeţe, iar canicula închide şantierele de construcţii
-
Iaşi te inspiră!, un proiect ZF susţinut de Banca Transilvania. Care e povestea grupului Rodotex, care produce signalistica pentru toate brandurile grupului hotelier Hilton din peste 40 de ţări
-
Energia ieftină, dezgheţarea consumului şi exporturile au îndepărtat economia zonei euro de recesiune. BCE este liberă să reducă dobânzile în iunie