Business Hi-Tech

Orange, Vodafone şi Cosmote se vor lupta în 2012 să-şi recâştige licenţele. Statul ar putea încasa peste 200 mil. euro din taxe

Orange, Vodafone şi Cosmote se vor lupta în 2012 să-şi recâştige licenţele. Statul ar putea încasa peste 200 mil. euro din taxe

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

28.12.2011, 15:38 1571

Orange, Vodafone şi Cosmote, cei mai mari operatori de telefonie mobilă de pe piaţă, vor trebui să se lupte anul viitor pentru a-şi recâştiga licenţele de operare în România începând cu anii 2013 (Orange şi Vodafone) şi 2014 (Cosmote) în cadrul unei licitaţii din care statul ar putea încasa peste 200 de milioane de euro, a anunţat într-o conferinţă de presă Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, instituţia care va organiza licitaţia.

"Vom organiza, anul viitor, pentru prima oară în România o licitaţie de spectru. Vom pune pe masă, în acest fel, frecvenţele folosite în prezent de Cosmote, Orange şi Vodafone", a declarat Cătălin Marinescu.

ANCOM îşi propune ca în cadrul licitaţiei să fie vândut şi o parte din spectrul radio deţinut în prezent de Ministerul Apărării Naţionale (MapN), în benzile de frecvenţe de 800 MHz şi 2600 MHz. Spectrul din banda de 800 MHz ar putea fi utilizat pentru furnizarea de servicii 4G. Nu este însă sigur că MapN va elibera acest spectru, a declarat şeful ANCOM el declarând doar că are motive să creadă că "MApN îl va pune la dispoziţie în prima parte a anului viitor". Întrebat de ZF ce se va întâmpla dacă spectrul nu va fi eliberat de MApN, Marinescu a răspuns că ANCOM nu va putea vinde un spectru care nu ar fi liber, şi atunci licitaţia va avea loc fără ca respectiva bandă de frecvenţă să fie scoasă la vânzare.

ANCOM nu a stabilit momentan nici data exactă a licitaţiei şi nici nu a publicat toate condiţiile de participare, acest lucru urmând să fie realizat în prima parte a anului viitor, la o dată neprecizată de şeful arbitrului telecom.

Ceea ce este însă sigur este că licitaţia va fi una deschisă şi în anumite condiţii (încă necunoscute) orice operator va putea concura, astfel că o altă companie decât cele existente în prezent pe piaţă ar putea, teoretic, să achiziţioneze dreptul de a utiliza "părţile" din spectrul radio folosite în prezent de Orange, Vodafone şi Cosmote.

"Am ales licitaţia pentru că este soluţia cea mai echitabilă, mai corectă şi mai transparentă, care ne va permite în acelaşi timp să maximizăm eficienţa utilizării spectrului şi să realizăm valoarea reală a acestei resurse limitate a statului român. Totodată, soluţia aleasă oferă şanse egale operatorului (RCS&RDS - n. red.) care are licenţă 3G, dar care nu deţine în prezent drepturi de utilizare a frecvenţelor în benzile de 900 şi 1800 MHz. Limitând spectrul pe care un operator îl poate obţine în benzile de frecvenţă sub 1 Ghz la maxim 20 MHz, urmărim existenţa pe piaţa româneasca a cel puţin patru operatori care să poată concura în condiţii egale. În acelaşi timp, licitaţia va permite şi participarea la procedura de selecţie a unor noi competitori", a declarat Marinescu.

Câtă vreme ANCOM nu a publicat condiţiile de participare, nu este foarte clar în acest moment ce se va întâmpla la licitaţie în cazul în care un operator ar câştiga "bucăţile" de spectru radio utilizate în prezent de Orange şi Vodafone.

Singurul lucru care pare sigur în acest moment este că RCS&RDS va fi unul dintre operatorii care va lupta pentru achiziţionarea unui bloc din spectrul de frecvenţă de 900 MHz.

După prelungirea licenţelor cu un an de zile, Orange şi Vodafone mai au drept de utilizare a spectrului radio până la 31 decembrie 2012. Cosmote mai are licenţă până în aprilie 2014. În acest context, un eventual operator care ar vrea să intre pe piaţa din România ar putea fi mai interesat de spectrul radio al Orange şi Vodafone, care ar deveni disponibil mai repede (2013) decât cel al Cosmote (2014). Ce se va întâmpla însă depinde de felul în care ANCOM va stabili designul licitaţiei - "detaliu" încă aflat în discuţie cu operatorii telecom.

"Designul licitaţiei va permite să avem condiţii egale, nediscriminatorii, proporţionale şi transparente, pentru toţi operatorii interesaţi", a spus Marinescu.

Cât va încasa statul anul viitor din licitaţia pentru spectrul radio? Preşedintele ANCOM s-a ferit să facă orice estimare, însă a dat ca referinţă situaţia din Grecia, unde statul a obţinut 380 mil. euro din vânzarea unor licenţe pe 15 ani. În România nu este clar momentan dacă statul va emite licenţe pe 10 sau 15 ani. Totuşi, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, statul se aşteaptă să încaseze peste 200 mil. euro din vânzarea licenţelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO