Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

Orange: Vânzările de gadgeturi „purtabile”, de 5 ori mai mari

Vânzările Orange de dispozitive „purtabile” („wearables” - aşa cum sunt brăţările de fitness sau ceasurile inteligente) sunt în prezent de cinci ori mai mari decât în urmă cu doi ani, când compania de telefonie mobilă a introdus în ofertă această categorie.

„Încă din octombrie 2013, când am adus primele produse wearable, portofoliul nostru a evoluat natural şi a ajuns acum la peste 30 de modele diferite. Am observat o creştere constantă a interesului clienţilor pentru măsurarea activităţii fizice cu ajutorul produselor dedicate, astfel că putem vorbi în prezent despre vânzări de 5 ori mai mari faţă de momentul lansării”, a declarat Alexandra Faciu, senior product manager în cadrul Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă.

Compania a introdus în portofoliu, în această săptămână, Vivoactive, cel mai noi ceas inteligent lansat de compania Garmin. Dotat cu un ecran color cu touchscreen, ceasul are GPS şi monitorizează activităţi sportive precum alergarea, mersul cu bicicleta, golful sau înotul. Disponibil în două variante (alb şi negru), ceasul poate fi achiziţionat la preţul de 249 euro (TVA inclus). 

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.