LIVE: Afaceri de la zero. Irina Roşu a pornit un business cu turtă dulce şi prăjituri după o investiţie de 20.000 euro
Business Hi-Tech

Orange România lansează cea de-a opta ediţie a programului SuperCoders dedicat elevilor cu vârste între 10 şi 14 ani care vor să îşi dezvolte abilităţile digitale

Orange România lansează cea de-a opta ediţie a programului SuperCoders, prin care îşi propune să contribuie la dezvoltarea abilităţilor digitale ale copiiilor din România, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

„Aşa cum sfera activităţilor pe care le desfăşurăm în mediul online se extinde an de an, şi competentele copiilor devin din ce în ce mai diverse. Cei înscrişi în ediţia de anul acesta vor putea să descopere cum pot transforma pasiunea în meserie în mediul online, să codeze pentru a-şi dezvolta competenţe pentru viitor şi să se distreze, pentru că lumea digitală are nevoie de poveşti şi creativitate”, a spus Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR în cadrul Orange România.

Ea a adăugat că noutatea din cadrul programului de anul acesta o reprezintă extinderea abilităţilor digitale pe care proiectul îşi propune să le dezvolte, de la programare către alte aptitudini digitale care cuceresc din ce în ce mai mult teren, cum ar fi: game design, vlogging sau editarea video. De asemenea, SuperCoders va fi organizat în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022 şi va cuprinde trei etape, respectiv Caravana, Concursul naţional şi Academia.

Prima etapă a programului îşi propune să ofere elevilor oportunitatea de a afla poveştile de succes ale celor care le-au devenit modele prin activitatea lor în online, tineri ce şi-au construit cariera în jurul tehnologiei şi prin intermediul mediului digital. Mentorii vor aborda teme diverse, de la game design, vlogging sau editarea video, printr-o serie de webinare live ce vor putea fi vizionate pe canalul Youtube Orange România.

„Printre mentori se numără Creative Monkeyz, sau Edi Brandabura. Tot în cadrul atelierelor, aceştia vor învăţa bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii creat de MIT Media Lab”, potrivit Orange România.

Apoi, copiii vor putea să creeze propriile poveşti interactive pentru a se înscrie în cea de-a doua etapă a SuperCoders - Concursul Naţional.

„În cadrul acestuia, ei vor folosi imaginaţia şi abilităţile de programare învăţate pentru a-l ajuta pe Coder, personajul principal, să încheie cu succes o nouă misiune. Pe lângă posibilitatea de a-şi imagina propriile poveşti şi animaţii, copiii vor putea câştiga unul dintre cele 50 de locuri în Academie, dar şi super premii. Înscrierile în Concurs sunt deschise până pe 18 noiembrie.”

De asemenea, ultima etapă a programului este Academia, care reprezintă un modul avansat de programare pentru copii, în cadrul căruia vor învăţa noţiuni introductive de JavaScript pe parcursul a 12 săptămâni de cursuri online.

„Mi s-a părut interesant faptul că a trebuit să facem un proiect în Scratch pentru a intra în concurs. După, am avut ocazia să învăţ un limbaj de programare mult mai complex. Mi-a plăcut felul în care ne erau predate lecţiile şi modul interactiv de a le învăţa. A fost un curs util şi aş recomanda şi altora să se înscrie”, a spus Darius-Mihai Timar, 15 ani, participant în cadrul programului SuperCoders.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.