Business Hi-Tech

Orange deschide înscrierile pentru programul Cities of the Future dedicat startup-urilor tech: „Căutăm soluţii care pornesc de la o viziune pe termen lung, chiar şi pe un orizont de 10 ani, ce vor permite oraşelor inteligente să se bazeze pe strategii durabile şi sustenabile”

Orange deschide înscrierile pentru programul Cities of...

Autor: Alexandra Cepăreanu

17.03.2021, 12:48 87

Orange, liderul pieţei locale de telecom, a deschis înscrierile pentru programul Cities of the Future dedicat startup-urilor care dezvoltă produse ce îmbunătăţesc experienţa oamenilor în oraşe, procesele administraţiilor publice ori care facilitează relaţia dintre cetăţeni şi primării.

„Prin programul Cities of the Future căutăm startup-urile inovatoare pe care le putem susţine pentru dezvoltarea de proiecte în domenii precum: servicii şi platforme inovatoare pentru cetăţeni, creşterea atractivităţii şi eficienţei oraşelor, încurajarea mobilităţii urbane sau siguranţa cetăţenilor. Încurajăm antreprenorii să integreze şi seturile de open data pentru a descoperi noi contexte pentru oraşele pe care le adresează şi a construi noi produse valoroase”, a spus Cristian Paţachia, Development and Innovation Manager la Orange România.

Astfel, echipele preselectate pentru a intra în programul Cities of the Future vor participa la o serie de discuţii 1 la 1 de evaluare şi feedback cu mentorii concursului, urmând ca startup-urile câştigătoare să fie prezentate într-un eveniment public pe 18 iunie.

Aceste echipe vor intra în programul de accelerare Orange Fab, unde vor beneficia de mentorat pentru dezvoltarea produselor şi definitivarea planului de afaceri, acces la echipamente şi tehnologii de comunicaţii de ultimă generaţie precum 5G, LoRaWAN sau LTE-M şi susţinere pentru implementarea proiectelor pilot.

„Vrem să vedem soluţii care pornesc de la o viziune îndrăzneaţă pe termen lung, chiar şi pe un orizont de 10 ani, ce vor permite viitoarelor oraşe inteligente să se bazeze pe strategii durabile şi sustenabile în timp”, a adăugat Cristian Paţachia.

Orange România susţine dezvoltarea soluţiilor de smart city începând cu anul 2017, prin implementarea unor proiecte realizate în parteneriat cu startup-uri din cadrul Orange Fab, precum uRADMonitor, SecurifAI şi Siscale pentru dezvoltarea de soluţii de monitorizare a calităţii aerului, supraveghere video prin AI (inteligenţă artificală IA), respectiv analiza seturilor de date deschise prin AI.

În ultimii ani, Orange a implementat peste 30 de proiecte de smart city, de la soluţii proprii de conectivitate precum Mobile Wi-Fi la proiecte speciale cu parteneri în zonele de securitate, educaţie, eficienţă energetică, turism sau supraveghere video, potrivit reprezentanţilor companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO