Business Hi-Tech

Oana Scarlat, director de marketing şi vânzări EXEC-EDU: „Creşterea numărului de cursanţi a fost de 20%, până la 1.500 de persoane, dar nu s-a reflectat şi în cifra de afaceri, pentru că programele au fost organizate în sesiuni compacte, mai scurte“

Oana Scarlat, director de marketing şi vânzări EXEC-EDU: Cursurile sunt finanţate în proporţie de 85% de către companii, însă procentul celor care îşi achită cursurile din fonduri proprii este în creştere.

Oana Scarlat, director de marketing şi vânzări EXEC-EDU: Cursurile sunt finanţate în proporţie de 85% de către companii, însă procentul celor care îşi achită cursurile din fonduri proprii este în creştere.

Autor: Alexandra Cepăreanu

09.06.2021, 13:00 105

Costurile programelor oferite de EXEC-EDU încep de la 150 euro pentru sesiuni de 3-6 ore şi pot ajunge la 1.000-2.000 de euro pentru programele de câteva luni.

EXEC-EDU, care oferă programe şi cursuri de educaţie managerială, a înregistrat o creştere de circa 20% a numărului de cursanţi, ajungând la circa 1.500 de persoane în 2020, însă, cifra de afaceri a companiei a scăzut anul trecut cu aproximativ 17% pe parcursul anului trecut, la puţin peste 500.000 de euro, de la peste 600.000 de euro în 2019.

„Creşterea totală a numărului de cursanţi a fost de 20% pentru toate programele EXEC-EDU, de la 1.250 la 1.500 de persoane, dar nu s-a reflectat şi în cifra de afaceri, pentru că programele au fost organizate în sesiuni compacte, mult mai scurte. Însă, cum toată piaţa de training s-a contractat, credem că a fost un an foarte bun“, a spus pentru ZF Oana Scarlat, director de marketing şi vânzări în cadrul EXEC-EDU.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO