Business Hi-Tech

Neogen pregăteşte site-ul social de joburi şi lansează BestJobs pe pieţele internaţionale

Autor: Adrian Voicu

19.10.2011, 13:54 349

Prin achiziţia site-ului CeeVee.com, Neogen îşi propune să îşi lanseze site-ul de joburi BestJobs.ro pe pieţele internaţionale, a declarat astăzi Călin Fusu, CEO al Neogen, prezent la forumul ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.

"Pe piaţa de joburi nu aş investi în România. Încercăm să facem un BestJobs internaţional prin achiziţia CeeVee.com", a spus Fusu.

Acesta a menţionat că acest site va pune accent şi pe latura socială, mai ales ţinând cont de faptul că deja companiile angajează oameni bazându-se pe referinţe venite din partea propriilor angajaţi.

Astfel, dacă utilizatorii se loghează folosind contul de Facebook, aceştia pot vedea unde lucrează prietenii şi se pot folosi de acest site pentru a cere referinţe de la ei în caz că vor să se angajeze la o anumită companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO