Business Hi-Tech

Ministrul comunicaţiilor despre Telekom România: ”Nu suntem împacaţi cu situaţia şi am dori mai multe investiţii eficiente, (...) şi beneficii directe pentru acţionari"

Marius Bostan la conferinţa organizată de Telekom România. Sursa foto: contul de Facebook al MCSI

Marius Bostan la conferinţa organizată de Telekom România. Sursa foto: contul de Facebook al MCSI

Autor: Adrian Seceleanu

05.05.2016, 14:17 933

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), care administrează participaţia statului la grupul Telekom România, aşteaptă de la noua echipa de management investiţii eficiente şi un comportament mai “antreprenorial” a declarat Marius Bostan, şeful MCSI.

“Îmi amintesc de discuţiile cu predecesorii lui Miroslav Majoros (actualul CEO al Telekom România - n. red.) despre importanţa iniţiativelor inovative care ar trebui să fie în topul priorităţilor leaderilor. Noua echipă are o misiune grea şi aş vrea să întăresc faptul că noi, ca acţionari, ne dorim o strategie de creştere mai îndrăzneaţă a companiei, folosind ultimele noutăţi tehnologice, mai multă inovaţie şi comportament antreprenorial”, a declarat Bostan.

Veniturile totale ale Telekom România, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile, au scăzut în primul trimestru cu 3%, la 234 mil. euro, în timp ce profitul operaţional înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a coborât cu 31%, la 38 mil. euro - cel mai mic nivel înregistrat în ultimii ani, conform datelor publicate ieri de gigantul german Deutsche Telekom, acţionarul majoritar. Conform datelor DT investiţiile grupului Telekom România au scăzut în primul trimestru cu 32,7% la 33 mil. euro.

Bostan a declarat că MCSI “nu este împăcat cu situaţia” şi că aşteaptă de la companie “beneficii directe pentru acţionari”. “Nu suntem împacaţi cu situaţia şi am dori mai multe investiţii eficiente, folosirea tuturor capabilităţilor şi resurselor nefolosite suficient, servicii mai bune pentru clienţi şi beneficii directe pentru acţionari”, a adăugat ministrul.

Declaraţiile ministrului au fost publicate pe contul de Facebook al Ministerului Comunicaţiilor şi au fost făcute în contextul în care Marius Bostan a participat la o conferinţă de presă organizată de grupul Telekom România pentru a lansa un joc pentru dispozitivele mobile, intitulat Sea Hero Quest, disponibil pe mai multe platforme şi "conceput special pentru a contribui la dezvoltarea înţelegerii cu privire la orientarea în spaţiu şi la modul de funcţionare a zonei responsabile cu mişcarea din creierului uman", conform companiei. "Aplicaţia este parte dintr-un demers coordonat pentru a avansa în gestionarea ameninţării din ce în ce mai mare pe care o constituie demenţa", conform datelor Telekom România.

La conferinţă au participat şi ministrul educaţiei Adrian Curaj, şi Miroslav Majoros, CEO al grupului Telekom România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO