Business Hi-Tech

Ministerul Comunicaţiilor şi centrele subordonate instituţiei vor transparentiza cheltuielile zilnice

Ministerul Comunicaţiilor şi centrele subordonate instituţiei vor transparentiza cheltuielile zilnice

Foto: Shutterstock

Autor: Adrian Dumitrache - Mediafax

14.02.2012, 18:53 122

Ministerul Comunicaţiilor a introdus pe pagina web a instituţiei o secţiune în care va prezenta zilnic cheltuielile efectuate de minister şi centrele subordonate acestuia, răspunzând astfel unei solicitări formulate de preşedintele Traian Băsescu.

"Din data de 13 februarie, toate cheltuielile efectuate în Ministerul Comunicaţiilor şi în centrele aflate în coordonarea acestuia vor fi postate pe site, decizia fiind luată pentru a asigura transparenţa asupra cheltuirii banilor publici", a anunţat instituţia.

Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională - CNMSI, Centrul Naţional "România Digitală" Bucureşti - CNRD şi Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO vor actualiza zilnic cheltuielile realizate.

Astfel, potrivit datelor anunţate deja, Ministerul Comunicaţiilor a efectuat vineri plăţi în sumă totală de 204.874 lei, cea mai mare parte revenind cheltuielilor de personal - 189.662 lei, urmate de cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă - 13.930 lei şi pentru bunuri şi servicii - 1.282 lei.

În aceeaşi zi, cele trei centre subordonate au efectuat plăţi în sumă totală de de 144.307 lei, reprezentând cheltuieli de personal, din care CNMSI 77.249 lei, CNRD 64.058 lei şi CERT-RO 3.000 lei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la învestitura noului Cabinet, că aşteaptă de la acesta mai multă transparenţă şi rigoare, comparativ cu Guvernul Boc, menţionând că vrea ca pe site-urile ministerelor să apară fiecare ban cheltuit, chiar în fiecare zi.

De altfel, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, la ceremonia de preluare a mandatului, să respecte solicitările de transparenţă în administraţie formulate de preşedintele Traian Băsescu, apreciind că ministerul poate avea astfel o mai mare expunere publică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO