Business Hi-Tech

Microsoft intră pe piaţa soft din industria auto

Microsoft intră pe piaţa soft din industria auto

Autor: Ioana Nita

13.09.2019, 00:00 355

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a participat pentru prima dată anul acesta în cadrul evenimentului Frankfurt Motor Show (IAA), unde a prezentat viziunea companiei asupra colaborării cu industria auto. Gigantul american le oferă jucătorilor din industria auto servicii de cloud inteligent, edge, IoT (Internet of Things“) şi AI (inteligenţă artificială), astfel încât aceştia să îşi poată dezvolta şi extinde capacităţile digitale.

„La Microsoft, încercăm să armonizăm angajamentele faţă de clienţi la reţeaua extinsă de parteneri la nivel global, pentru a-i susţine în următoarele cinci segmente: soluţii de vehicule conectate, dezvoltarea condusului autonom, soluţii de mobilitate inteligentă, marketing, vânzări şi servicii conectate, precum şi producţie şi lanţ de aprovizionare inteligente.“, a precizat Aditya Sharma, program manager în cadrul Microsoft, în articolul publicat pe blogul Microsoft For Startups.

La Frankfurt Motor Show (IAA), au fost prezentate noutăţi care se înscriu în cele trei principii cheie ale strategiei Microsoft pentru industria auto: încheierea de parteneriate în întreaga industrie, asigurarea clienţilor că ei sunt cei care deţin datele şi oferirea de sprijin companiile auto pentru a genera experienţe unice de brand. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO