Business Hi-Tech

Magazinul online de experienţe Complice.ro şi-a majorat afacerile cu 7% în primele nouă luni din 2020

Oana Pascu, fondator, Complice.ro

Oana Pascu, fondator, Complice.ro

Autor: Ioana Nita

28.10.2020, 00:00 192

Complice.ro, magazin online specializat în comercializarea de cadouri inedite bazate pe experienţe, a reuşit să îşi majoreze cifra de afaceri cu 7% în primele nouă luni ale acestui an, la 75.000 euro, în condiţiile în care contextul de piaţă din ultima jumătate a anului a fost dificilă din cauza declanşării pandemiei de COVID-19.

„Al doilea trimestru a fost foarte dificil, în ciuda faptului că am migrat rapid o mare parte a portofoliului de experienţe către zona online, am extins categoria de experienţe cu celebrităţi şi am lansat FlexiBox-urile - pachete cu mai multe variante de experienţe din care cel care primeşte cadoul îşi alege experienţa preferată. Primul trimestru al anului a adus o dublare a comenzilor, însă creşterea de atunci a fost absorbită de încetinirea din al doilea trimestru. În cel de-al treilea trimestru a fost o revenire, iar acum suntem în ultimul trimestru care, în mod tradiţional, aducea aproximativ jumătate din cifra de afaceri anuală”, a declarat pentru ZF Oana Pascu, fondator, Complice.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO