Business Hi-Tech

Magazinul online Complice.ro a avut vânzări de 50.000 euro la 9 luni. Majoritatea veniturilor sunt din zona corporate

Oana Pascu, fondator al Complice 4JOY

Oana Pascu, fondator al Complice 4JOY

Autor: Ioana Nita

03.12.2018, 00:05 366

Complice.ro, magazin online care pune la dispoziţie o serie de produse şi servicii pentru cadouri inedite, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an venituri de 50.000 euro, iar pentru final de an ţinteşte afaceri totale între 60.000 şi 65.000 euro, triple faţă de 2017.

„Anul 2018 a fost un an interesant pentru noi, în care atenţia noastră a fost orientată îndeosebi spre segmentul corporate, unde am propus soluţii de brand engagement, elemente care să ajute la stimularea performanţei şi la retenţia talentelor în companii. Această strategie ne-a adus la 9 luni o cifră de afaceri de 50.000 de euro. Estimăm că finalul lui 2018 ne va duce la o cifră de afaceri de 60-65.000 de euro, triplu faţă de 2017, iar mai bine de jumătate din această cifră se datorează clienţilor din zona corporate“, a declarat pentru ZF Oana Pascu, fondator al Complice 4JOY, compania care administrează magazinul online Complice.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO