Business Hi-Tech

Liberty Global se bate pentru al doilea operator de cablu din Olanda

03.08.2006, 19:35 17

Compania Liberty Global, cel mai mare operator de cablu din afara SUA, care detine si in Romania compania UPC, concureaza cu firmele Warburg Pincus si Cinven pentru a prelua controlul Essent Kabelcom, al doilea mare operator de cablu din Olanda, in cadrul unei licitatii estimate la 3 mld. euro, scrie FT. Liberty, controlata de John Malone, un veteran al investitiilor in industria de cablu, beneficiaza de un statut preferential pentru preluarea Essent, dar Warburg Pincus si Cinven nu si-au abandonat incercarea de a prelua, impreuna, operatorul de cablu olandez. Cele doua companii au preluat recent, de altfel, impreuna, cel de-al treilea operator de cablu olandez, Casema, pentru suma de 4,1 mld. euro. Sectorul european telecom a fost unul dintre cele mai active din punct de vedere al tranzactiilor, valoarea acestora atingand 49,7 mld. euro. Liberty a anuntat ca intentioneaza sa iasa de pe pietele europene care inregistreaza cresteri modeste, pentru a se concentra pe achizitii in pietele est-europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO