Business Hi-Tech

Liberalizare? Da, dar cu RomTelecom ca solutie de rezerva

16.01.2003, 00:00 17

Despre liberalizarea telecomunicatiilor s-a tot vorbit in ultimele doua saptamani. Companiile care au venit cu noi servicii pe piata spun ca oferta lor, cel putin la convorbirile internationale, o bate de departe pe cea a RomTelecom. Ce spun insa beneficiarii acestor servicii? Mihnea Mocanu, senior consultant la Roland Berger Strategy Consultants, incearca sa ne lamureasca pe baza propriei experiente.
Aceasta firma internationala de consultanta care activeaza de cativa ani si in Romania a apelat deja la serviciile de telefonie prin protocol Internet (VoIP) oferite de doi furnizori.
"Avantajele sunt certe. Ai posibilitatea, in functie de furnizorul pe care il alegi sa-ti reduci factura cu pana la 40-50% fata de suma pe care o plateai de obicei la RomTelecom", spune Mihnea Mocanu.
Costurile de instalare a solutiei de VoIP sunt suportate de furnizor, in majoritatea cazurilor. Strategia adoptata de Roland Berger a fost sa aleaga doi furnizori de VoIP si sa pastreze si liniile de telefonie internationala clasica a RomTelecom. "Avand in vedere ca angajatii au telefoane de pe care se poate alege o linie sau alta, avem posibilitatea de a folosi operatorii alternativi sau de a vorbi de pe RomTelecom cand serviciile de VoIP au probleme. Tehnologia VoIP este buna, calitatea serviciului este buna dar exista unele momente cand fie suna ocupat fie nu te intelegi prea bine cu persoana de la celalalt capat al firului. Din experienta noastra s-a intamplat sa avem astfel de probleme cam in 5% din numarul total de apeluri internationale pe care le-am initiat prin VOIP", precizeaza oficialul Roland Berger.
Caderile pe care le poate avea serviciul de VoIP nu sunt semnificative astfel incat clientul sa renunte la aceasta tehnologie. "Cand ai sansa sa-ti reduci factura telefonica cu 40-50% atunci poti sa treci cu vederea peste micile inconveniente", apreciaza Mihnea Mocanu.
Solutia ideala pentru companii, in opinia consultantului, este cea adoptata si de Roland Berger: pastrarea posibilitatii de a suna prin RomTelecom in momentul in care serviciul de VOIP nu functioneaza.
Roland Berger este un consumator mediu de trafic international de voce, destinatiile cele mai frecvente ale convorbirilor efectuate de angajatii firmei fiind situate in Europa.
Orice firma care are nevoie de convorbiri internationale, indiferent pe ce relatie le efectueaza isi poate reduce in principiu factura telefonica cu maximum 40 - 50%, spune consultantul. "Daca ai insa trafic mai mare atunci ai posibilitatea sa-ti reduci factura cu mai mult de 45%, in functie de negocierile pe care le ai cu furnizorul", a adaugat Mocanu.

Cum arata acum piata prin ochii analistului
"Jocul de liberalizare se joaca in acest moment pe convorbirile internationale, mai ales cele efectuate de catre firme. Pana acum cei mai agresivi au fost furnizorii de Internet, care au putut oferi clientilor pe care ii aveau deja, telefonie sub forma unui serviciu cu valoare adaugata", spune Mihnea Mocanu.
E dificil insa, deocamdata, ca noii operatori sa intre pe piata convorbirilor locale, din cauza investitiilor prea mari in infrastructura si din cauza ca nu se pot practica tarife prea mari la servicii.
"Ca furnizor de servicii telecom ai mai putea face bani din telefonie pe apelurile interurbane daca ai infrastructura de transport si acord de interconectare semnat cu RomTelecom ( acordurile nu pot fi incheiate insa inainte de 1 februarie, n.r.). Spre exemplu RDS are fibra optica proprie, SNCFR da posibilitatea de inchiriere a infrastructurii proprii de telecomunicatii la preturi destul de bune, SNR are capacitate de transport prin retea radio. Avand acorduri de interconectare semnate cu RomTelecom si infrastructura de transport (fie inchiriata, fie proprie) un furnizor de servicii se poate lansa in servicii de voce interurbane", explica analistul.
Bani se mai pot face din "terminarea" convorbirilor internationale cand se suna in Romania. In acest caz operatorii trebuie sa semneze acorduri de interconectare cu operatori mari de telecomunicatii din afara tarii, transportand ulterior vocea in Romania fie prin infrastructura de transport proprie, fie prin infrastructura inchiriata, si finalizand apelul folosind infrastructura locala a RomTelecom.. In aceeasi idee, cine are infrastructura de transport proprie poate sa intre in afacerile de tranzit, efectuand tranzitul convorbirilor internationale pe teritoriul Romaniei (convorbiri care sunt initiate si terminate in afara tarii).
"Este mult mai usor si, deocamdata, mai profitabil pentru noii operatori sa ofere servicii numai pe traficul international. Lucrurile se vor schimba in momentul in care RomTelecom va face o rebalansare a tarifelor. De regula, in fiecare piata care se liberalizeaza, pretul practicat de operatorul national la convorbirile internationale si interurbane scade, iar la cele locale creste. E un mod in care fostul monopol se poate proteja de concurenta care s-a ivit dupa liberalizare", afirma Mihnea Mocanu.
Nu se poate spune cam in cat timp va opera RomTelecom schimbari la actualele tarife, totul depinzand de cum va resimti compania concurenta venita din partea noilor operatori.
"Probabil ca RomTelecom este acum intr-o perioada de expectativa in care va observa cu ce vin ceilalti operatori si cata cota de piata este in pericol sa le cedeze. Luand in considerare experienta celorlalte tari, in primul an de la liberalizare, RomTelecom ar putea pierde in jur de 10% din cota sa de piata. Cat va pierde pana la urma depinde de agresivitatea noilor operatori si de capacitatea acestora de a oferi servicii cu o calitate buna si un serviciu de relatii cu clientii corespunzator. Peste cativa ani insa, totul se va reduce la un moment dat la marketing, promovare, pachetele de servicii pe care le poti oferi, si la customer service", apreciaza consultantul.
Exista in prezent foarte multe firme care vor sa ofere servicii de telecomunicatii. Majoritatea ataca segmentul convorbirilor internationale pentru ca investitia initiala nu este semnificativa, in opinia analistului aceasta putandu-se cifra la cateva mii de dolari. "Multe firme isi vor face probabil un numar de clienti, nu mare, pentru care sa ofere servicii de telefonie internationala. Acest gen de firme vor ramane insa destul de mici si probabil in viitor vor fi inghitite de firmele mari. Piata nu este foarte dezvoltata ca sa justifice o puzderie de operatori. In 3-4 ani vor fi mai putin de zece mari operatori care sa ofere telefonie fixa. Firmele mici fie vor da faliment, fie vor fi preluate de operatorii mari", mai spune Mihnea Mocanu.
Operatorii de telefonie mobila vor resimti si ei efectele liberalizarii in special la serviciile de convorbiri internationale. "Operatorii de telefonie mobila vor putea oferi servicii de telefonie internationala la tarife mai mici pentru ca se vor interconecta cu operatori mari din alte tari( asa cum a procedat deja Mobifon, n.r.). Tarifele nu se vor reduce insa foarte mult. tinta acestor servicii sunt oamenii de afaceri care au neaparat nevoie sa sune in strainatate de oriunde iar acest tip de consumator nu se uita foarte mult la pret", a conchis Mihnea Mocanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO