Business Hi-Tech

Internetul a devenit singurul serviciu care le aduce venituri mai mari operatorilor telecom

Internetul a devenit singurul serviciu care le aduce...

Autor: Adrian Seceleanu

17.12.2018, 00:07 699

Veniturile obţinute de operatorii de telecom din furnizarea de servicii de comunicaţii au scăzut în primul se­mestru din 2018 cu 3% la 7,76 mld. lei (1,665 mld. euro), cele mai mari scăderi fiind în­re­gistrate de segmentele de telefonie fixă şi mobilă, conform datelor comu­nicate de Autoritatea Naţio­nală de Regle­mentare în Comunicaţii (ANCOM). Singurul seg­ment în care veniturile au fost mai mari a fost cel al serviciilor de internet fix şi mobil, avansul fiind de aproape 3%. Serviciile de internet au ajuns astfel la o pondere de 31% din piaţă.

„Creşterea numărului de conexiuni şi a traficului de internet se reflectă şi în veniturile operatorilor din furnizarea acestor servicii. În condiţiile în care în primul semestru al acestui an faţă de semestrul doi al anului trecut veniturile totale au înregistrat o scădere cu 3%, totuşi veniturile din internet au crescut cu 3%. Venitul mediu lunar per locuitor obţinut din furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a fost de 66,3 lei în prima jumătate a acestui an“, a comentat cifrele Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO