Business Hi-Tech

Interesul tot mai mare pentru gadgeturi va creste drastic consumul de energie

Interesul tot mai mare pentru gadgeturi va creste drastic consumul de energie

Noile gadgeturi IT, dintre care unele stau permanent in stand-by, determina cresterea consumului de energie

05.07.2007, 18:49 21

Evolutia tehnologica, precum si promovarea intensa a dispozitivelor high-end a condus la cresterea ratei de penetrare a televizoarelor flat-screen, a computerelor, precum si a altor gadgeturi, ceea ce va duce la cresterea consumului de energie electrica, scrie presa internationala.
Britanicii ar urma sa consume pana in 2020 circa o jumatate din energia destinata locuintelor, a anuntat EST (Energy Saving Trust), o organizatie de conservare a energiei infiintata in 1993 de guvernul britanic.
EST a precizat in raportul "The Ampere Strikes Back" ca electronicele de consum vor depasi in ceea ce priveste consumul energetic casnic echipamentele electrocasnice si cele de iluminat.
Raportul mai preciaza ca noile dispozitive au un consum energetic mai mare decat modele precedente si multe sunt lasate in modul "stand by" in loc sa fie inchise, unele dintre acestea fiind chiar lipsite chiar de un buton de oprire.
"Nu doar ca exista multe astfel de dispozitive intr-o gospodarie de rand, dar multe dintre acestea sunt permanent in starea de asteptare (stand-by)", a adaugat un reprezentant al organizatiei.
Aceasta ar insemna, potrivit EST, ca inclusiv in cazul in care o consola de jocuri video ar fi utilizata doar doua ore pe zi si ar ramane ulterior in regim "stand by", consumul energetic ar fi aproape acelasi daca respectiva consola ar fi folosita o zi intreaga.
"In cazul consolelor Playstation 3 (PS3) consumul este similar cu mentinerea in functiune a unui bec de 60W pe durata unei zile intregi", precizeaza raportul.
Potrivit EST, in 1982, doar 3% din gospodariile din Marea Britanie detineau un PC, comparabil cu 60% in prezent, in timp ce rata de adoptie a unei imprimante a crescut de la 0,7% la peste 58%.
In plus, avand in vedere faptul ca multe familii detin mai mult de un televizor si interesul tot mai mare pentru ecranele de mari dimensiuni, televizoarele sunt asteptate sa atinga pana in 2020 un consum de circa 1,4% din intreaga putere energetica.
In ciuda tentativelor unor producatori de electronice de a lansa produse cu o eficienta energetica tot mai mare, unele dispozitive radio digitale inca mai consuma o putere de patru ori mai mare decat omoloagele lor analogice, mai indica studiul.
La acestea se va adauga si tendinta consumatorilor de a achizitiona tot mai multe echipamente high-end, precum televizoare cu diagonale mari, sisteme home-theatre, computere, console de jocuri video, playere audio.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO