Business Hi-Tech

iHunt Ploieşti, furnizor şi producător de telefoane mobile şi gadgeturi, şi-a majorat afacerile cu 28% în primele nouă luni, 34 milioane lei. Profitul net a urcat cu 32%, la 5,1 milioane lei

iHunt Ploieşti, furnizor şi producător de telefoane...

Autor: Roxana Rosu

15.11.2021, 10:03 328

iHunt Ploieşti (simbol burier HUNT), furnizor şi producător de telefoane mobile şi gadgeturi, a raportat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 34 milioane lei, cu 28% mai mare decât în perioada similar din 2020, şi un profit net de 5,1 milioane lei, în creştere cu 32%.

Cheltuielile operaţionale au urcat de asemenea cu 28%, pe fondul unor costuri asociate schimbării strategiei de creştere sustenabilă în sensul dezvoltării segmentului de vânzări B2B şi al diversificării ofertei de produse prin integrarea gamei SmartHome. ”Acestea au impus, pe de o parte, regândirea politicii şi activităţii de aprovizionare şi desfacere, respectiv achiziţii de stocuri, investiţii în promovare şi marketing dar şi cheltuieli cu dezvoltarea intensivă de produse noi”, se arată în raportul financiar publicat la BVB.

Stocurile companiei sunt cu 84% peste valoarea înregistrată la începutul anului, respectiv cu 117% peste valoarea înregistrată în septembrie 2020, fundamentând potenţialul logistic al afacerii într-un context macroeconomic marcat de decalaje semnificative ale procesului de aprovizionare şi a crizei semiconductorilor la nivel global. Plusul stocurilor, alcătuite în proporţie de 98,62% din mărfuri şi avansuri pentru stocuri, survine pe fondul sporirii necesarului de aprovizionare, în contextul unei strategii de desfacere precis conturate şi fundamentate pe perspectivele de piaţă.

”Prin prisma situaţiei epidemiei Covid-19, poziţia concurenţială iHunt se întăreşte, devenind un furnizor European ce îi înlocuieşte pe cei din China. Având echipă proprie în China şi relaţii vechi şi închegate, iHunt reuşeşte să se menţină cu un pas înaintea multor companii care se aprovizionează din China, putând să producă şi să livreze marfa”, se arată în raport.

iHunt are 88 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 75,3% de Cezar Cătălin Stroe, CEO şi preşedinte CA.

De la începutul anului, acţiunile HUNT înregistrează o creştere de 78%, pe fondul unor tranzacţii de 74 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO