Business Hi-Tech

Hubul de tehnologie Lidl Digital din România devine Schwarz IT Hub şi va furniza soluţii IT pentru toată reţeaua de magazine a grupului german, inclusiv lanţurile Lidl şi Kaufland

Lidl Digital România, centrul de excelenţă în IT care furnizează soluţii de e-commerce şi management pentru platformele digitale ale reţelei internaţionale Lidl, devine Schwarz IT Hub, filială a Schwarz IT INT Holding, şi va livra soluţii către reţelele Lidl, Kaufland, Schwarz Produktion şi PreZero.

Schwarz IT INT Holding GmbH este furnizorul de servicii IT al Grupului Schwarz, responsabil de coordonarea şi implementarea la nivel internaţional a infrastructurii şi a soluţiilor IT şi de personalizarea acestora conform cerinţelor de business. Compania are sedii în Neckarsulm şi Berlin şi huburi de tehnologie în Barcelona, Berlin, Bucureşti şi Sofia.

Soluţiile IT sunt utilizate în peste 12.900 de magazine din mai mult de 30 de ţări în care Grupul Schwarz este prezent.

„Suntem foarte mândri de activitatea centrului de excelenţă în IT deschis în România în urmă cu trei ani şi suntem nerăbdători să începem un nou drum extraordinar în familia Schwarz IT la nivel internaţional. În ziua de azi, afacerile nu mai pot fi dezvoltate fără soluţii IT, iar acestea sunt utile numai dacă pot fi personalizate pentru a satisface cerinţele şi dinamica de business. Noi, echipa din Romania de la Schwarz IT Hub, alături de colegii din Grup, identificăm punctele forte ale afacerilor, precum şi punctele lor slabe şi dezvoltăm soluţii IT inovatoare, folosind cele mai noi tehnologii”, a declarat Octavian Ichim, CEO Schwarz IT Hub, divizia din România.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Etichete: solutii,lidl,romania,grup

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.