Business Hi-Tech

HP a numit-o pe Meg Whitman, fostă şefă a eBay, în funcţia de director general

HP a numit-o pe Meg Whitman, fostă şefă a eBay, în funcţia de director general

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

26.09.2011, 00:00 218

Hewlett-Packard a numit-o pe Meg Whitman (foto), fost director general al eBay, ca preşedinte şi director general executiv, înlocuind-ul pe Leo Apotheker la mai puţin de un an de la numire pentru a încerca să recâştige încrederea investitorilor, transmite Reuters.

Decizia a fost luată însă fără derularea unei proceduri de căutare a unui director general, compania atrăgând noi critici din partea acţionarilor. Whitman, expertă în retail pe internet, însă cu un palmares "mixt", nu ar fi o "alegere evidentă" pentru HP, consideră analiştii.

Ea a transformat eBay dintr-o firmă cu câteva zeci de angajaţi în 1998 în unul dintre cei mai mari retaileri online la nivel mondial. Totuşi, ultimii ani de mandat la eBay au fost marcaţi de frânarea creşterii companiei, dar şi de criticile tot mai dure adresate conducerii de către investitori, nemulţumiţi de o serie de achiziţii neinspirate, inclusiv a serviciului de telefonie pe internet Skype. Leo Apotheker este al treilea director general concediat de HP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO