Business Hi-Tech

Holoride, start-up specializat în soluţii de divertisment pentru interiorul autovehiculelor, va integra tehnologia blockchain dezvoltată de Elrond: „Expansiune pe pieţele globale va fi amplificată de tehnologia blockchain şi NFT-uri”

Nils Wollny, CEO şi co-fondator al Holoride

Nils Wollny, CEO şi co-fondator al Holoride

Autor: Alexandra Cepăreanu

20.05.2021, 21:56 1201

Holoride, stat-up german susţinut de Audi, specializat în soluţii de divertisment pentru  interiorul autovehiculelor, va integra tehnologia blockchain dezvoltată de compania românească Elrond, potrivit reprezentanţilor companiei.

„Demersurile de expansiune în pieţele globale vor fi amplificate de tehnologia blockchain şi NFT-uri (non-fungible tokens), care în acelaşi timp vor păstra integritatea abordării noastre concentrată pe dezvoltatori şi echidistanţa faţă de producătorii de autoturisme. NFT-urile permit cel mai înalt grad de personalizare pentru participanţii la experienţe unice în realitatea extinsă şi oferă oportunităţi atrăgătoare de monetizare pentru parteneri”, a spus Nils Wollny, CEO şi co-fondator al Holoride.

Holoride va folosi tehnologia Elrond pentru a permite oricărei maşini să fie integrată în platforma sa. Reţeaua blockchain dezvoltată în România va fi un catalist pentru participanţii ecosistemului, care vor putea crea şi distribui conţinut.

„Platforma este menită să faciliteze interacţiunea dintre producătorii de autovehicule, creatorii de conţinut şi utilizatorii acestui nou spaţiu de divertisment mobil. Holoride doreşte să distribuie conţinut în mod transparent, să remunereze corect dezvoltatorii în funcţie de timpul de interacţiune cu utilizatorii şi distribuţia valorii şi să capteze valoarea întregului ecosistem într-un mediu accesibil.”

De asemenea, Holoride a încheiat în aprilie o rundă de finanţare în valoare de 10 milioane de euro condusă de firma Terranet AB, care dezvoltă software de asistare avansată pentru conducătorii auto.

„Integrarea tehnologiei blockchain şi a NFT-urilor este următorul salt important pe care compania îl face în pregătire pentru debutul pe piaţă în 2022”, au mai transmis reprezentanţii companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO