Hindawi, unul dintre cei mai importanţi editori de jurnale de cercetare academică la nivel mondial, cu sedii în Londra şi Cairo, a încheiat un parteneriat strategic cu compania românească de IT Thinslices, care va determina recrutarea a câteva zeci de programatori în Iaşi.
„Parteneriatul constă în înfiinţarea unei noi firme de dezvoltare software la Iaşi, Hindawi SRL. O parte din echipă va trece în noua companie şi se va ocupa de dezvoltarea de soluţii inovative pentru susţinerea procesului editorial al platformei Hindawi“, a spus Ilie Ghiciuc, CEO & cofondator al Thinslices, în cadrul unei conferinţe de presă. Planurile de recrutare vizează angajarea a minim 35 de specialişti IT până în anul 2020.