Business Hi-Tech

Guvernul a aprobat strategia 5G pentru România: Vor fi create peste 250.000 locuri de muncă şi va aduce beneficii de 4,7 miliarde de euro în economie

Guvernul a aprobat strategia 5G pentru România: Vor fi...

Autor: Alex Ciutacu

20.06.2019, 17:58 8084

Guvernul României a anunţat astăzi că a adoptat în şedinţa de guvern Strategia 5G pentru România, şi transmite că aceasta va crea peste 250.000 de locuri de muncă noi şi va aduce beneficii economice de 4,7 miliarde euro, potrivit unui anunţ oficial.

„Guvernul îşi propune un program ambiţios de implementare a noii generaţii tehnologice în comunicaţiile mobile, prin adoptarea Strategiei 5G pentru România şi proiecţia următoarelor decenii de evoluţie în domeniul comunicaţiilor. Noua generaţie de tehnologie mobilă, 5G, va crea un mediu de conectivitate mult superior generaţiei 4G şi va contribui în mod semnificativ la incluziune şi creşterea productivităţii în economie”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Astfel, tehnologia 5G ar trebui să aduc pentru utilizatorii de internet viteze de până la 20 de ori mai mari, adică viteze de până la 20 GB/s, faţă de standardul de 1 GB/s disponibil prin tehnologia 4G.

„Prin implementarea acestei strategii, România va cataliza dezvoltările economice şi sociale induse de tehnologie, va dezvolta capitalul uman, estimandu-se crearea a  peste 250 mii locuri de muncă şi  a  unui efect de multiplicare  a integrarii noilor tehnologii in viata economica  de peste 4,7 miliarde euro, contribuind astfel la realizarea obiectivelor UE de a deveni lider global în tehnologia 5G”, transmit autorităţile.

Adoptarea acestei strategii plasează România alături de 12 state dezvoltate care au lansat strategii 5G, printre care Austria, Danemarca, Franţa, Germania şi Italia.

Guvernul notează că Strategia 5G pentru România „proiectează un plan de acţiune cu sarcini şi termene concrete pentru implementare, vizând lansarea serviciilor în 2020 şi acoperirea cu servicii 5G a tuturor centrelor urbane şi a principalelor rute de transport terestru până în 2025. Printre principalele repere ale planului de acţiune al Strategiei 5G se află: desfăşurarea licitaţiei pentru acordarea licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio, transpunerea Codului European al Comunicaţiilor Electronice, adaptarea regimului de autorizare a lucrărilor de construcţii în sens favorabil dezvoltării reţelelor 5G”.

Licitaţia pentru spectrul radio 5G ar urma să fie lansată în această toamnă, potrivit ministerului Comunicaţiilor, însă jucătorii din piaţă cer simplificarea cadrului de reglementare şi eliminarea taxelor din telecom prevăzute în celebra OUG 114.

Chiar vicepreşedintele arbitrului telecom ANCOM, Eduard Lovin, spunea la începutul anului că licitaţia 5G nu poate avea loc dacă guvernul nu abrogă aceste prevederi din OUG 114.

Ministerul Comunicaţiilor lucrează în acest moment la o nouă variantă a OUG 114, în care impactul asupra industriei de telecom va fi redus, iar noul document ar putea fi aprobat de Guvernul României a declarat Alexandru Petrescu, ministrul comunicaţiilor, într-un interviu pentru publicaţia americană Bloomberg. 

Operatorii de telecom locali au criticat dur OUG 114 avertizând că ar putea să nu participe la licitaţia 5G organizată de stat în această toamnă.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO