Business Hi-Tech

Furnizorul de aplicaţii software Integrisoft Solutions a ajuns la afaceri de 3,8 mil. euro în 2020, plus 57%: „Avem în plan extinderea echipei la nivel naţional pentru consolidarea prezenţei în piaţa soluţiilor pentru administraţia publică”

 Florian Simionescu, CEO al Integrisoft Solutions

Florian Simionescu, CEO al Integrisoft Solutions

Autor: Alexandra Cepăreanu

15.03.2021, 15:42 631

Integrisoft Solutions, furnizor de aplicaţii şi soluţii software, cu peste 70 de angajaţi pe plan local şi peste 15 ani experienţă în administraţia publică locală, a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 3,8 milioane de euro la sfârşitul anului trecut, în creştere cu peste 55% comparativ cu anul precedent.

„Adaptarea agilă a echipei la noul context social şi oportunităţile apărute din nevoile instituţiilor de a-şi eficientiza şi digitaliza activitatea, au făcut ca Integrisoft să aibă o evoluţie mult mai rapidă faţă de anii trecuţi. Suntem parte din transformarea digitală la nivel de ţară. Este clar faptul că avem o şansă importantă de a face diferenţa, de a schimba fundamental modul de interacţiune al instituţiilor cu cetăţenii şi chiar al modului de interacţiune între instituţii”, a spus Florian Simionescu, CEO al Integrisoft Solutions.

Anul trecut, compania a înregistrat şi a reuşit să menţină un ritm alert de creştere pe mai multe segmente. Astfel, Integrisoft Solutions a fost nevoit să mărească echipa cu circa 30% faţă de anul anterior.

„Aşa am reuşit să calibrăm resursele umane la necesarul intern de lucru, mărit prin proiectele nou semnate. Compania a creat echipe solide de project management şi outsourcing prin adaptarea infrastructurii departamentelor la nevoile clienţilor”, potrivit reprezentanţilor companiei.

În urma extinderea echipei, Integrisoft Solutions este prezent acum la nivelul întregii ţări şi operează cu două sedii în Bucureşti şi Târgu-Jiu.

De asemenea, în 2020, Integrisoft Solutions a câştigat şi implementat o serie de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, iar în prezent, compania are în derulare 10 astfel de proiecte, care reprezintă o parte importantă din veniturile înregistrate.

Totodată, anul trecut, Integrisoft Solutions a ajuns la peste 20 de parteneri, procesatori de plăţi şi diverse alte entităţi cu care a dezvoltat module de digitalizare adaptate nevoilor instituţiilor publice, în contextul impus de pandemie.

„Am observat o migrare a cetăţenilor către soluţiile moderne, alternative sistemului clasic, cum este binecunoscutul ghişeu de la Primărie. Dacă instituţiile se deschid către soluţii moderne, cetăţenii le vor urma exemplul, preferând să achite obligaţiile de plată de acasă sau de la magazinul de cumpărături de lângă casă, decât să stea la coadă, la un singur ghişeu fizic. Cel mai bun exemplu în acest sens este Sectorul 5 din Bucureşti, unde au fost oferite şapte alternative digitale, care au generat peste 195.000 de plăţi efectuate, adică 65% din numărul total al plăţilor pentru această instituţie”, a spus Alexandru Soare, director comercial în cadrul Integrisoft Solutions.

În 2021, compania îşi propune să investească în consolidarea produselor deja existente pe piaţă şi pe procesul de upgrade tehnologic.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor companiei, o componentă importantă a strategiei de creştere o reprezintă investiţiile în cercetare şi dezvoltare, care generează aproximativ 15% din cifra de afaceri anuală înregistrată de Integrisoft Solutions.

În ceea ce priveşte produsele noi lansate pe piaţă de Integrisoft Solutions a reuşit să implementeze anul trecut mai multe soluţii şi aplicaţii dedicate perioadei de pandemie, precum Avansis Mobile - aplicaţia mobilă de interacţiune a cetăţenilor cu instituţiile publice - şi Avansis Online - un sistem informatic care permite contribuabililor accesul facil la servicii disponibile până acum doar la ghişeu -. Astfel, cetăţenii pot depune online cereri de certificate fiscale, declaraţii de impunere auto, imobile sau terenuri şi registratură online.

„Astfel, în Capitală, avem peste 8.000 de conturi nou create şi 12.000 de certificate fiscale emise electronic la un sector din Bucureşti. În ceea ce priveşte colaborarea cu administraţia publică locală din ţară, sunt peste 800 de conturi noi şi 2.000 de declaraţii auto eliberate electronic în 6 luni în Municipiul Odorheiu Secuiesc, dar şi peste 100 de plăţi de pe telefonul mobil în Borşa, judeţul Maramureş, în doar 2 luni”, a adăugar Alexandru Soare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO