Business Hi-Tech

Fondul românesc de investiţii Cleverage VC a investit în start-up-ul medtech KARDI AI din Cehia – care a strâns 1,5 mil. euro pentru a continua planurile de dezvoltare şi extindere pe noi pieţe

Fondul românesc de investiţii Cleverage VC a investit...

Autor: Alexandra Cepăreanu

28.11.2023, 13:38 85

Fondul românesc de investiţii Cleverage Venture Capital, înfiinţat în urmă cu trei ani, a investit în start-up-ul de tehnologie medicală KARDI AI din Cehia, alături de mai multe VC-uri şi investitori angel, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii start-up-ului.

„În cadrul rundei actuale de investiţii, KARDI AI a primit 1,5 milioane de euro de la un total de şapte entităţi. O parte din sumă a fost asigurată de investitorii existenţi, iar restul sumei a venit din partea Purple Ventures din Brno, Soulmates Ventures din Ostrava, investitori individuali din grupul informal Garage Angels şi Cleverage VC, axată pe tehnologie medicală, din România”, potrivit sursei citate.

Astfel, KARDI AI, care îşi propune să prevină problemele de sănătate ale inimii şi să optimizeze tratamentul pacienţilor prin monitorizarea şi detectarea timpurie a posibilelor aritmii cardiace cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), a ridicat o finanţare recent de 1,5 milioane de euro de la mai mulţi investitori şi fonduri de investiţii, ajungând astfel la o finanţare totală în valoare de 1,9 milioane de euro.

„Am dezvoltat o soluţie care permite monitorizarea la distanţă a activităţii cardiace pe termen lung şi evaluarea acesteia prin intermediul inteligenţei artificiale. Pe lângă precizie, avantajele majore includ şi accesibilitatea şi simplitatea. Orice persoană cu un smartphone poate utiliza serviciul nostru, iar costurile sunt aproximativ echivalente cu o abonament lunar de familie la Netflix pentru monitorizarea în timp real”, a spus Stephen Burke, co-fondator şi CEO al KARDI AI.

Finanţarea va ajuta compania să-şi pună în aplicare planurile orientate spre creşterea dinamică a numărului de utilizatori la nivel internaţional. De asemenea, obiectivele includ, în special, dezvoltarea unei noi versiuni a produsului cu un nivel mai înalt de aprobare din partea autorităţilor de reglementare. Acest lucru va susţine o extindere mai rapidă a reţelei de cardiologi, neurologi şi medici de familie care colaborează, precum şi dezvoltarea colaborărilor cu alţi furnizori de servicii medicale, comercianţi şi companii de asigurări de sănătate. Toate acestea au ca scop simplificarea şi eficientizarea cât mai rapidă a îngrijirilor de sănătate cardiovasculare în întreaga Europă, au transmis reprezentanţii companiei.

„Printre altele, investiţiile obţinute ne vor permite să ne extindem mai rapid pe alte pieţe şi să trecem de la un produs destinat pacienţilor cu boli cardiovasculare la o unealtă larg utilizată pentru screening-ul preventiv al activităţii cardiace. Experţii estimează că există 60 de milioane de persoane numai în Uniunea Europeană cu boli cardiovasculare. Dacă produsul nostru este disponibil pentru toată lumea, are potenţialul de a salva un număr mare de vieţi," a spus co-fondatorul KARDI AI, doc. Tomáš Skála.

Start-up-ul a luat naştere în 2021 în urma colaborării dintre cardiologul Olomouc doc. MD Tomáš Skála, şi antreprenorul în serie Stephen Burke. Echipa a devenit mai mare, când Pavel Digaňa şi designerului de produs David Skala au decis să se alăture celor doi cofondatori, iar la începutul anului 2022 cei patru au început dezvoltarea produsului. Două luni mai târziu, KARDI AI a primit o investiţie iniţială de 350.000 de euro de la BrightCap Ventures din Bulgaria, Depo Ventures din Cehia şi mici investitori.

„Health tech este unul dintre sectoarele de interes. În KARDI AI am identificat o abordare unică pentru rezolvarea problemei urgente a monitorizării la distanţă a inimii: înregistrarea continuă a datelor EKG care îndeplineşte cele mai înalte standarde medicale într-un mod accesibil şi confortabil. Suntem încântaţi să vedem progresul KARDI AI de la prima noastră investiţie”, a spus Georgi Mitov, Partener Director BrightCap Ventures.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO