Business Hi-Tech

Fondul de investiţii american care a cumpărat 2Checkout (Avangate) are planuri de expansiune în România. „Bucureştiul este centrul universului nostru. Trecem de 300 de oameni în acest an. Căutăm ingineri.“

Alex Hart, CEO al 2Checkout (Avangate)

Alex Hart, CEO al 2Checkout (Avangate)

Autor: Adrian Seceleanu

01.02.2019, 00:07 3697

Furnizorul de soluţii de comerţ electronic 2Checkout, care a fost înfiinţat în 2006 de antreprenorii locali Radu Georgescu şi Cristian Badea şi preluat în 2013 de fondul de investiţii american Francisco Partners, a trecut de un număr de 260 de oameni la centrul său din România şi are în plan să facă alte câteva zeci de recrutări în următoarele 6-9 luni.

Compania a fost înfiinţată sub numele Avangate, dar anul trecut a decis să preia brandul procesatorului de plăţi 2Checkout, pe care l-a achiziţionat în 2017. „Cred că firma este acum mai românească decât a fost vreodată. Din 310 oameni câţi avem la nivel global, peste 260 sunt aici în România. Bucureştiul este centrul universului nostru“, a declarat într-un interviu pentru ZF Alex Hart, CEO al 2Checkout (Avangate). „Avem în plan să creştem la 310 oameni într-un interval de 6-9 luni. Căutăm în principal ingineri, pentru că vedem pe piaţa din România mulţi ingineri şi specialişti în IT care sunt tineri şi foarte ambiţioşi, este o piaţă foarte bună pentru noi şi de aceea vedem şi alte companii care vin aici cu planuri de extindere destul de agresive“, a afirmat şeful 2Checkout. Compania se pre­găteşte să se mute din sediul actual, aflat în clădirile Connect din zona Pipera, într-un alt sediu, amplasat mai aproape de centru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO