Business Hi-Tech

Facebook vrea să lanseze cât mai rapid ochelarii inteligenţi prin care să înlocuiască smartphone-urile, tabletele şi televizoarele: ochelarii sunt construiţi împreună cu Ray-Ban şi Luxottica

Facebook vrea să lanseze cât mai rapid ochelarii...

Autor: Alexandra Cepăreanu

08.01.2021, 00:05 487

Gigantul american Facebook Inc. a anunţat că ochelarii inteligenţi despre care a vorbit pentru prima dată în 2017 sunt pe cale să fie lansaţi mai devreme decât au fost iniţial programaţi, conform Bloomberg.

Ochelarii care sunt construiţi în parteneriat cu Ray-Ban şi Luxottica Group SpA nu vor deţine tehnologia de suprapunere digitală asociată cu realitatea augmentată, a spus Andrew Bosworth, hardware chief în cadrul Facebook.

„Aceştia vor fi cu siguranţă ochelari ce vor fi conectaţi la un dispozitiv inteligent, care vor oferi o mulţime de funcţio­nalităţi. Suntem destul de timizi în legătură cu funcţiona­litatea pe care o vom oferi. Suntem încântaţi de acest produs, dar nu vrem să exagerăm. Nici măcar nu îi numim ochelari cu realitate augmentată, ci doar ochelari inteligenţi“, a spus Andrew Bosworth. Acţiunea de dez­voltare a ochelarilor inteligenţi face parte dintr-un efort pe termen lung depus de Facebook, care îşi propune să înlo­cu­iască smartphone-urile, tabletele şi televizoarele cu aceşti ochelari. 

Mark Zuckerberg, cel care a creat reţeaua de socializare Facebook, este un mare susţinător atât al tehnologiei AR (augmented reality - realitatea augmentată), cât şi al VR (virtual reality - realitate virtuală).

În 2017, când Mark Zuckerberg a vorbit public pentru prima dată despre planul de dezvoltare a ochelarilor inteligenţi, nu a oferit detalii tehnice, însă, a precizat că aceşti ochelari nu vor avea un ecran şi nici nu vor reprezenta un produs de realitate augmentată.

În prezent, Facebook dezvoltă şi o pereche de ochelari care integrează şi realitatea augmentată, denumită intern Project Aria. Astfel, Facebook experimentează cu ceea ce ar putea face o pereche de ochelari cu funcţii de AR, fiind foarte posibil ca aceştia să nu se transforme direct într-un produs final, ci să stea la baza altor produse ce vor fi dezvoltate ulterior de gigantul american.

Facebook a anunţat pentru prima dată planurile de dezvoltare pentru ochelarii AR în 2017 şi de atunci a construit mai multe funcţii pentru camera ce va fi integrată în perchea de ochelari, care permite oamenilor să proiecteze imagini digitale în lumea fizică, precum filtre foto care distorsionează faţa.

Compania americană a investit în cei trei ani de la anunţul public resurse substanţiale în dezvoltarea hardware-ului, investiţii urmate şi de achiziţii.

De asemenea, echipele care formează departamentele de VR, AR şi hardware ale Facebook însumează mai mult de 6.000 de angajaţi, potrivit Bloombeg.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO