Realitatea augmentată este o tehnologie care introduce elemente 3D în timp real, suprapuse peste imagini din mediul înconjurător.
La finalul anului trecut, reprezentanţii start-up-ului Magic Leap ar fi sperat să atingă o evaluare de 3,7 miliarde de dolari, după o investiţie de 830 de milioane de dolari, însă evaluarea a venit mult mai repede decât se aşteptau aceştia.
Tot anul trecut, Magic Leap a primit 550 de milioane de dolari de la „părintele“ lui Google, Alphabet, una dintre cele mai valoroase companii din lume. Atunci, finanţarea a condus la o evaluare de 2 miliarde de dolari.
Realitatea virtuală ar putea înregistra o creştere a popularităţii anul acesta, când mai multe companii, ca Sony, HTC sau Facebook, vor lansa dispozitive care vor înregistra scene din realitatea utilizatorilor, iar mai apoi aceştia le vor putea „trăi din nou“, prin realitatea virtuală.