Business Hi-Tech

Digi Mobil a lansat serviciile de date 4G în 12 oraşe

Digi Mobil a lansat serviciile de date 4G în 12 oraşe

Autor: Adrian Seceleanu

02.10.2015, 00:00 650
Compania de cablu RCS&RDS a lansat ieri serviciile de date 4G în 12 oraşe din ţară, prin intermediul licenţei achiziţionate de la compania 2K Telecom, conform unui anunţ al operatorului. Oraşele în care sunt disponibile serviciile sunt: Arad, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara. Compania menţionează că acoperirea este totuşi una „parţială“, „urmând că acoperirea de tip exterior în aceste oraşe să fie finalizată în curând“. În acelaşi timp, compania a anunţat modificarea ofertei comerciale pentru utilizatorii de servicii de comunicaţii mobile. „Digi Mobil va oferi standard pentru abonamentele Optim Nelimitat, fără modificări de tarife, un trafic total de date mobile de 15 GB pe lună, astfel:  până la 5 GB pe lună vor putea fi consumaţi în reţea 3G Digi Mobil, restul traficului utilizat putând fi consumat integral în reţeaua 4G Digi Mobil (până la totalul de 15 GB pe lună)“. Spre deosebire de marii jucători de pe piaţă (Orange, Vodafone şi Telekom), reţeaua de date 4G a RCS&RDS este construită într-o bandă radio „exotică“, pentru care oferta de smartphone-uri compatibile este mai redusă, problemă rezolvată de RCS în colaborare cu compania românească Visual Fan (Allview), al doilea jucător de pe piaţa locală de telefoane mobile. Începând din această lună RCS&RDS are în ofertă cinci modele de telefoane Allview compatibile cu reţeaua sa 4G (LTE TDD în banda 38 LTE TD 2600), dar şi telefoane de la alţi jucători internaţionali (Philips, HTC).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO