Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

Deputatul USR Cătălin Drulă: PSD se grăbeşte să pună un alt politician la vârful ANCOM în locul lui Grindeanu, ca să controleze licitaţia 5G. "E o bătaie de joc evidentă şi parte din jocul de politizare a instituţiei"

Partidul Social Democrat (PSD) se grăbeşte să impună un nou şef la Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) ca parte a unui efort de “politizare” al instituţiei şi de a controla viitoarea licitaţie 5G, cu o miză uriaşă pentru piaţa locală de telecom, acuză deputatul USR Cătălin Drulă, membru în Comisia pentru IT din camera inferioară a Parlamentului.

“Grabă mare la PSD să pună înlocuitor pentru Grindeanu la şefia ANCOM, încălcând legea.

Sorin Grindeanu şi-a dat în sfârşit demisia de la ANCOM începând cu data de 16 octombrie, fiind incompatibil ca membru şi prim-vicepreşedinte PSD.

Deşi legea spune că procesul de selecţie la nivelul parlamentului se face DUPă data vacantării (deci după 16 octombrie), PSD a propus un calendar imposibil:
- până vineri, 7 octombrie, la ora 12 se depun candidaturile la secretariatele comisilor de IT&C din Cameră sau Senat
- luni, 12 octombrie se face selecţia candidaţilor care merg la plen
şi probabil marţi sau miercuri se votează noul preşedinte.

E o bătaie de joc evidentă şi parte din jocul de politizare a instituţiei. PSD se luptă cu disperare pe final de mandat să-şi pună încă un om.

Sper ca toate forţele politice din parlament să se opună acestei încercări disperate de control pe o instituţie care gestionează o piaţă de miliarde şi licitaţia pentru licenţele 5G pe care au pus ochii chinezii.

ANCOM poate merge foarte bine înainte condusă de unul din cei doi vicepreşedinţi (oameni tehnici, solizi profesional, cu vechime în ANCOM) şi noul parlament să numească un preşedinte tot un profesionist, apolitic”, susţine deputatul.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.